CARAŞ-SEVERIN – Ionuţ Guran, constructorul care s-a ocupat de proiectul reabilitării Podului de Piatră din staţiunea Băile Herculane, susţine că acest obiectiv a fost o mare provocare!
Una dintre realizările tehnice remarcabile ale secolului XIX, Podul de Piatră de la Herculane, și-a recăpătat strălucirea, printr-un proiect finanțat prin Regio-POR. „Construit în urmă cu aproape 160 de ani, podul intrase într-o fază vizibilă de degradare, dar a fost salvat în urma investițiilor realizate cu fonduri europene. 5,5 milioane de lei au fost investiți în monumentul istoric care, la vremea construcției sale, era considerat singurul pod în curbă din Europa.“, spun cei de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest.
Povestea reabilitării Podului de Piatră de la Herculane a dezvăluit-o de curând, Ionuț Guran, constructorul care s-a ocupat de acest proiect. „Podul a fost construit în perioada austro-ungară și făcea legătura între zona de pavilioane, zona hotelieră din acea perioadă, și partea de băi, unde se făceau tratamentele, băile termale. Pe lângă o cale de legătură, a fost, de fapt, și un monument istoric, pentru că la momentul construirii a fost o operă de artă, un unicat. Este singurul pod din Europa construit în boltă și în arc. Nu se știa ce este în interiorul podului, structura de rezistență dacă mai ține, nu mai ține, traficul s-a îngreunat între timp. El a fost inițial un pod pe care se trecea cu caleașcă, cu cai, pietonal. În perioada actuală circulăm pe el cu mașini și chiar cu autocamioane. Era primordial să se facă o consolidare a lui. Într-adevăr a fost o mare provocare pentru proiectanți și specialiști. Ministerul Culturii a ținut ca acest obiectiv să rămână obiectiv istoric, toate detaliile să fie scoase la vedere și să nu se intre în partea exterioară cu elemente de consolidare. Sperăm că am reușit să aducem istoria la viață și, pe lângă faptul că s-a consolidat și se poate circula în momentul de față în siguranță pe acest pod, toate elementele istorice sunt puse în valoare și toată lumea se bucură să redescopere ce au fost odată Băile Herculane, o stațiune imperială.“, a precizat Ionuț Guran.
Pe pagina de Facebook a ADR Vest, povestea reabilitării acestui monument istoric de pe Valea Cernei a strâns 22 de comentarii şi 107 distribuiri, o parte dintre internauţi susţinând că au vizitat deja acest obiectiv şi este într-adevăr foarte frumos.
JCS-Nicoleta Moraru