Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La o lună după preluarea guvernării, Marcel Vela a prezentat un bilanț, planuri de viitor și dezastrul lăsat de PSD!

Una din problemele rezolvate imediat de guvernarea PNL a fost deblocarea fondurilor pentru plata TVA-ului către agenții economici, decontarea sumelor pentru concedii medicale și plata lucrărilor efectuate prin PNDL. „PSD-ul a ținut aceste fonduri blocate pentru a ascunde deficitul bugetar. Au făcut o șmecherie financiară cu bani care nu erau ai lor. Aceste sume, neplătite la timp, au îngreunat foarte mult activitățile agenților economici. Toate astea că să ascundă un deficit în care nici măcar așa nu s-au încadrat. Precizăm că deficitul bugetar a fost deja de 3,8% în noiembrie, când PNL și-a asumat guvernarea.”, a afirmat Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne.

În continuare, Vela a transmis că PNL a avut curaj pentru a-și asuma Guvernul în acest moment dificil pentru România și că într-un timp foarte scurt a reușit să repare un pic din credibilitatea României pe plan extern. De asemenea, PNL vine cu o nouă modalitate de guvernare pentru a grăbi, în mod constituțional, promulgarea de legi. „Vom adopta un sistem de guvernare cu mandatul pe masă. Nu vom merge pe OUG-uri, vom trimite în Parlament legile, iar dacă Parlamentul nu va fi de acord cu noi, ne vom prezenta demisia. Odată legea trimisă în Parlament, deputații și senatorii au termen de 3 zile pentru a depune amendamente, după care aceste amendamente vor fi supuse aprobării, trimise spre promulgare Președintelui și publicate în Monitorul Oficial. Considerăm că este mai transparent și mai democratic decât să ne ascundem în spatele unor OUG-uri cum au făcut alții”, mai spune Vela.

Un alt aspect vizat pe repede-înainte de PNL este îmbunătățirea sistemului de justiție, una din principalele realizări fiind obținerea abrogării recursului compensatoriu. Asupra reformelor din justiție și a altor activități ale Guvernului Orban, vom reveni în alte articole.

De asemenea, noul Guvern dorește simplificarea și debirocratizarea instituțiilor, precum și analizarea celor care sunt în posturi de eșalon 2 și 3 în instituțiile statului. „Sunt mulți indivizi, puși de PSD pe un sistem de favoritism, care nu au ce căuta în acele posturi, care obstrucționează efectiv bunul mers în multe departamente. Cel puțin la nivel de MAI, în maxim 6 luni vom organiza concursuri pentru posturi și aceste concursuri vor fi în totalitate transparente și organizate în mod corect. Vreau ca într-adevăr cei mai buni să câștige și să avem un sistem bazat pe meritocrație”, a conchis ministrul Afacerilor Interne.

Flavius Militaru