Caraş-Severin, Romania

O asociaţie pentru protecţia animalelor din Koln, Germania, a luat legătura cu reprezentanţii Asociaţiei „Dogs Center“ din Reşiţa, după ce au văzut că aceştia deţin mai mulţi câini, considerând că au mare nevoie de ajutor.

„Şi au făcut pe Moş Crăciun înainte, ne povesteşte Sanda Sălăgeanu, preşedintele asociaţiei reşiţene. În vară au luat un câine şi acum ne-au luat patru câini adulţi şi o căţea care a adus pe lume chiar cu o zi înainte patru căţeluşi, cu tot cu aceştia, care au norocul să trăiască într-o lume mai bună. În noaptea de miercuri spre joi, pe ploaie, ne-am întâlnit cu ei la vama Cenad, până unde am dus cele opt animale, care au fost sedate. La vamă nu au fost probleme, câinii având paşapoarte individuale, cipuri şi toate vaccinurile la zi. Inclusiv femelele care au fost duse au fost sterilizate înainte. Costul acestor operaţiuni au fost suportate de către partea germană. Pe tot parcursul drumului lung până în Germania, am fost mereu sunaţi pentru a fi informaţi despre starea câinilor. Joi seară, în jurul orei 23.00, ne-au anunţat că animalele au ajuns cu bine în Germania“.

Acţiunea a fost coordonată de Loredana Palcovici, din cadrul aceleiaşi organizaţii reşiţene.

Germanii au promis că vor reveni în aprilie, când îi vor ajuta pe cei de la Dogs Center cu hrană, medicamente şi alte materiale necesare animalelor.

Antoniu Mocanu