REŞIŢA – După aproape un an de la iniţierea programului, vine tratamentul fără interferon.
Ministerul Sănătăţii a semnat contractul cu producătorii şi furnizorii tratamentului care are o rată de vindecare a hepatitei de tip C de circa 98%.
„Este vorba despre contractul cost–volum prin care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va deconta, abia peste un an de zile, doar tratamentul pentru pacienţii care s-au vindecat. Este cel mai avantajos contract pentru acest medicament din toată Europa. De fapt, este avantajos pentru români, pentru pacienţi. Procentul de vindecare a pacienţilor trataţi cu noul medicament este foarte mare, în timp ce tratamentul cu interferon este sesizabil mai puţin eficient faţă de acesta. Trebuie precizat că eficienţa unei terapii ţine şi de gradul de respectare a ei de către pacient. Noul tratament este foarte scump, însă gradul de vindecare şi condiţiile impuse în contract îl justifică“, ne-a declarat dr. Laurenţiu Mărţuică, medicul şef al Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.
Hepatita de tip C poate avea o evoluţie mai rapidă către hepato–carcinom decât spre ciroză, iar hepatita de tip B – invers. Producătorii tratamentului revoluţionar susţin că procesul de vindecare de la introducerea medicaţiei este de circa şase luni până la un an de zile, faţă de cel cu interferon care poate dura 18 luni. Nou tratament va fi decontat din luna octombrie a acestui an, ţara noastră fiind printre primele care îl introduce. Potrivit ministerului de resort, circa 5.000 de pacienţi din cei aproximativ 15.000 la nivel naţional vor beneficia la început de tratament.
