Caraş-Severin, Romania

TICVANIU MARE – Asta a declarat Ciprian Măceșanu, primarul comunei Ticvaniu Mare, când ne-a vorbit despre investițiile aflate în desfășurare și planurile administrației locale!

Acesta a menționat că majoritatea proiectelor sunt finanțate prin PNRR și PNDL. „În momentul de față, avem în derulare mai multe lucrări. Pe PNRR, lucrăm la reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural din Ticvaniu Mare.”, a declarat primarul, precizând și că un alt proiect important este Căminul Cultural din Cârnecea, care a fost finalizat și urmează recepția finală.

De asemenea, administrația locală lucrează la proiecte pentru învățământ: „Se construiesc școala și grădinița din Secășeni, un proiect în valoare de 1.060.000 de lei. Pentru școala din Cârnecea, care are o valoare de 1.000.000 de lei, vom da în scurt timp ordinul de începere a lucrărilor.“

În ceea ce privește sediul Primăriei, Măceșanu a precizat că „avem un proiect de reabilitare, dotare și extindere pentru clădirea veche a Primăriei Ticvaniu Mare, unde așteptăm să predăm amplasamentul constructorului. Valoarea totală a lucrărilor este de 2.800.000 lei.“

Un alt proiect important vizează modernizarea infrastructurii rutiere. „Urmează să scoatem la licitație modernizarea drumului DC67, între Ticvaniu Mic și Ticvaniu Mare, pentru restul de executat, cu o sumă de 2.860.000 lei.“, a explicat primarul.

Acesta a clarificat și sursele de finanțare ale proiectelor: „Căminul Cultural din Ticvaniu Mare este finanțat prin PNRR, iar restul proiectelor sunt pe PNDL. Drumul dintre Ticvaniu Mic și Ticvaniu Mare este finanțat prin PNDL1, iar celelalte sunt pe PNDL2.“

Primăria Ticvaniu Mare are în vedere și investiții în digitalizare. „Pregătim documentația pentru transformarea digitală prin PNRR, măsura C7. Aceasta va include dotarea primăriei și școlilor, precum și un sistem de supraveghere video.“, a adăugat Măceșanu.

În plus, administrația locală intenționează să acceseze fonduri pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. „Grădinița din Ticvaniu Mic o vom include în programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Așteptăm raportul de evaluare, iar dacă se încadrează în RS2, vom încerca să obținem finanțarea necesară pentru reabilitare și consolidare.“, a explicat edilul.

Potrivit acestuia, alte proiecte aflate în evaluare includ extinderea canalizării și construirea unui parc fotovoltaic: „În scurt timp, trebuie să semnăm contractul pentru aceste proiecte. Așteptăm să se deschidă finanțările, iar în momentul în care se dă drumul la ele, vom aplica imediat.“

Primarul a vorbit și despre fondurile primite recent de la Consiliul Județean și cum au fost folosite pentru cofinanțarea proiectelor în desfășurare: „În noiembrie, fiecare UAT a primit 350.000 de lei. Acești bani ne-au ajutat atât pe partea de funcționare, cât și pe dezvoltare. Am avut nevoie de cofinanțare pentru lucrările în curs de execuție, inclusiv pentru Căminul Cultural din Cârnecea.“

Chiar dacă suma inițial solicitată a fost mai mare, primarul susține că fondurile au fost gestionate eficient: „Mi-ar fi fost mai utili cei 500.000 de lei pe care i-am primit inițial, dar important este că nu a trebuit să venim cu bani din alte surse. I-am cheltuit echilibrat și i-am eșalonat astfel încât să acoperim nevoile comunei.“

De asemenea, primăria a sprijinit și cultele din comună. „Am acordat un sprijin financiar cultelor, din acești bani, cred că mai bine de un miliard de lei vechi s-au dus către biserici.“, a mai adăugat Ciprian Măceșanu.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu