Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Speologii cărăşeni îşi propun să atragă alături de ei alţi iubitori de natură şi ai fenomenelor carstice.

Membrii Asociaţiei Speologice Exploratorii şi-au stabilit principalele obiective și direcții de acțiune pentru anul 2017 și anii următori. „Amintim proiectul de explorare și cartare a sifoanelor și peșterilor inundate de apă din sinclinoriul Reșița – Moldova Nouă (peste 55 de sifoane vor fi explorate, cartate, cercetate), precum şi publicarea rezultatelor a 55 de ani de speologie la Reșița (hărți, descrieri, localizări, fotografii inedite). Printre activităţile pe care le-am bifat în programul pentru acest an se numără din nou organizarea cursurilor de instruire pentru speologi și persoane interesate să practice speologia. Ne dorim mult participarea la BalcanKamp în Grecia, precum şi la alte congrese și conferințe de profil, dar şi participarea în cadrul unor proiecte de cercetare arheologică, printre care cel de la peșterile din zona Crivina“, ne-a declarat Bogdan Bădescu, preşedintele asociaţiei şi al Federaţiei Române de Speologie.

Din calendarul de activităţi fac parte participarea la amenajarea Muzeului Speologic și a tunelului din Oravița, alături de Primăria Oravița, activități curente de identificare, explorare și cartare a noi peșteri în Caraș Severin, o tabără de cercetare speologică în carstul din Poiana Roșchii. „Pe lângă acestea, avem în vedere activităţile tradiţionale prin proiectele de protecție și conservare a peșterilor și carstului, monitorizarea chiropterelor și a altor specii caracteristice peșterilor, dar şi amenajarea unor peșteri în Caraș Severin. Nu uităm de continuarea explorărilor în Peștera Țolosu și alte obiective speologice majore“, a adăugat Bădescu. Speologii cărăşeni efectuează în primăvară studii hidrogeologice prin marcarea cu fluoresceină a unor cursuri subterane de apă.