Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Deși spune că „nu totul este despre putere“, pentru plecarea sa din PNL vicele dă vina pe senatorul Marcel Vela, „care nu mi-a oferit nimic“! În schimb, a descoperit echipa PSD!

Deși n-a mai făcut niciun proiect notabil pentru ca numele său să se ridice din nou în sfera cotidianului, el însuși își resuscitează „odiseea Marius Isac“, așa cum singur își numește povestea, într-o postare pe Facebook. Asta după ce i-au fost redirecționate câteva mesaje pe WhatsApp, care crede că ar proveni de la conducerea liberalilor, potrivit cărora „dacă Marius Isac accepta propunerea lui Romeo de a demisiona, probabil că pentru dovada sa de altruism și de camaraderie față de colegi, îl propuneam pe el ca secretar de stat (cu șanse să fie și candidat la Primăria Caransebeș). La PSD, acum nu va fi nici măcar posibil candidat la Primăria Caransebeș… Este dovada faptului că PSD – așa cum a promis avioane Magdei Lungu, lui Bașag, Miloș și Ene – nici lui Isac nu i-au îndeplinit visul.“

Până la urmă mesajul, deloc fals, este dovada clară că prietenii lui Isac, indiferent de culoare, îndeplinesc cu brio rolul bârfitoarei de la colț. Totuși, Isac reacționează ca și cum mesajul ar fi de la Vela, deși acest lucru nu este dovedit nici măcar prin captura de ecran pe care se bazează: „Culmea este că aceste mesaje vin din partea omului care și-a dorit cel mai mult ca eu să pierd funcția ce o dețin în prezent, aceea de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. De fapt, omul care nu m-a dorit de la început în nicio funcție. Vreau să clarific încă o dată (și sper că pentru ultima oară), motivul plecării mele din PNL ! Acesta este Marcel Vela. Până acum Marcel Vela nu mi-a oferit nimic, ba mai degrabă a vrut să pierd funcția ce o dețin.“, pe care de altfel a obținut-o tot de acolo, prin sprijinul venit de la șeful județului și de la șeful liberalilor cărășeni. A uitat însă să spună că demnitatea demisiei i s-a cerut pentru ca postul să-i fie livrat șefului PMP, Lucian Voina, astfel încât liberalii să recâștige majoritatea cucerită nedrept de PSD, altfel decât prin votul cetățenilor. Și nici n-ar fi fost vreo problemă de partea cui e majoritatea, dacă PSD nu s-ar fi opus vădit intereselor cetățenilor, blocând mereu proiecte importante pentru județ.

Lui Isac i-a rămas în gât și episodul istoric cu Andra Pleșa (Stroe -n.r.), care a fost susținută de PNL ca și candidat la Primăria Caransebeș, în locul care crede că i s-ar fi cuvenit lui: „Dacă voia sa fiu candidat, ar fi putut face acest lucru in 2020, dar ups, sondajele nu îmi dădeau câștig de cauza, ironic, nu?! (…) Să nu credeți în Marcel Vela niciodată!“ Nu de alta dar s-ar putea să ajungeți vicepreședinți de Consiliu Județean și să vă și revoltați pentru asta…

De această dată însă îl contrazice Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, cel care s-a luptat cu toate valurile pentru a-l avea pe Isac vicepreședinte. Dunca spune că minciuna lansată de Isac nu poate rămâne așa: „Marius a fost tolerat de absolut toți colegii lui din partid, iar acest lucru s-a datorat în primul rând susținerii pe care a avut-o din partea mea. Inclusiv dl Vela a lăsat toate pretinse animozități din trecut și l-a tratat pe Marius corect. De vreme ce acesta s-a regăsit pe doua liste de sondaje pentru a verifica încrederea cetățenilor în eventualul candidat de la Primăria Caransebeș, Marius Isac din partea PNL, cum e posibil să afirmi că te sapă conducerea partidului?“

Și pentru că după două sondaje rezultatele au fost diferite, Dunca și Nelu Popa, primarul Reșiței, i-au propus lui Vela să mai facă un sondaj, cu o firmă aleasă nu impusă, pe 1.000 de persoane, pentru a-l afla pe candidatul preferat al caransebeșenilor. Lucru cu care Vela a fost de acord. N-a fost însă de acord Isac… „În zilele dinaintea trădării, la mine în birou, l-am informat pe Marius despre acest lucru atunci când motiva neîncrederea acestuia în cuvântul dlui Vela Marcel, povestește Dunca. A justificat ca vor fi trucate sondajele pentru ca vor exista presiuni din partea polițiștilor comunitari care vor deranja echipele de sondaj. Am venit atunci cu propunerea ca fiecare grup de sondaj sa fie însoțit de oameni de încredere pentru a ne asigura ca nu intervine nimeni. A spus că de unde atâția oameni de încredere. În acel moment văzând că acesta caută motive de îndoială, m-am oferit ca cei patru copii ai mei să facă fiecare parte dintr-o echipa. A zis că nu are încredere în sondaj și că dl Marcel va pune pe cine vrea el , indiferent de rezultat. În acel moment pentru mine a fost clar că trădarea va avea loc indiferent de motiv. Pentru că ea era deja pregătită. În ziua care a urmat am făcut o postare (cea în care i se cere demnitatea demisiei pentru binele județului – n.r.) pentru a consemna momentul acestei răscruci de drum în viața unui om în care am crezut și pe care l-am susținut necondiționat. Și care urma sa-mi dea mie și celorlalți colegi care l-au votat în funcția de vicepreședinte o lovitura sub centură. Încrederea pe care eu personal am avut-o în el a fost transferată, prin acel gest al meu, de la întâlnirea în care l-am susținut, către absolut toți colegii lui din PNL. Cu președintele filialei Caraș-Severin, Ion Marcel Vela, în frunte!“

Fie vorba între noi, gestul trădării i-a făcut imagine vicepreședintelui Marius Isac. Măcar așa, s-a mai auzit și în județ că a făcut și el ceva…

JCS-A.M.