Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Trei cărășeni sunt suspectați că ar fi deținut, fără drept, mari cantități de articole pirotehnice! 

Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, polițiștii cărășeni au ridicat marți, 21 decembrie, 17 kilograme de articole pirotehnice, deținute fără drept de trei persoane din Moldova Nouă, Copăcele și Domașnea. Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin au continuat activitățile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale privind deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice.

„Articolele pirotehnice, din categoriile F2 și F3, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, de la 3 persoane din localitățile Moldova Nouă, Copăcele și Domașnea, care nu erau autorizate să desfășoare operațiuni cu astfel de articole”, evidențiază IPJ Caraș-Severin.

Potrivit comunicatului, în toate cele trei cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și continuă cercetările. „ Acțiunile sunt continuate și în perioada următoare, scopul polițiștilor fiind acela de a preveni evenimentele nedorite și victimizarea populației pe fondul folosirii necorespunzătoare a materialelor pirotehnice și al nerespectării prevederilor legale pe această linie”, transmite IPJ Caraș-Severin. Conform legislației în vigoare, orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

JCS-S.P.