CARAŞ-SEVERIN – Nu mai puţin de 15 percheziţii au vizat, joi dimineaţă, o posibilă reţea de traficanţi de droguri din Caraş-Severin şi Timiş.
13 percheziţii au vizat locaţii din Caraş-Severin şi alte două din Timiş, în urma cărora oamenii legii au ridicat peste un kilogram de droguri. Ancheta vizează persoane implicate în constituirea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de droguri de risc şi de mare risc. Acţiunea, coordonată de un procuror DIICOT, derulată de poliţişti de la SCCO Caraş-Severin, a implicat şi trupe de elită (mascaţi) de la Jandarmi şi IPJ. În cadrul acesteia, un număr de 22 de persoane au fost conduse spre audieri la sediul DIICOT Caraş-Severin.
Existau suspiciuni încă de anul trecut, că în Reşiţa fusese constituit grupul infracţional organizat, specializat în trafic de droguri de risc,de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe care ar putea avea efecte psihoactive. Iniţial a avut patru membri, dar s-a dezvoltat în timp, în prezent fiind identificate zece persoane implicate. Aceştia operau pe două paliere, unul se ocupa de aprovizionare şi coordonare, format din trei membri, care reprezentau nucleul grupării, iar ceilalţi se ocupau de distribuţia la scară largă, recrutând şi alte persoane, după cum ne informează DIICOT.
Activitatea grupării infracționale ar fi constat în aprovizionarea cu droguri de mare risc (amfetamină şi ecstasy) și de risc (canabis), din Timișoara, din străinătate și de pe internet și distribuirea acestora la Reşiţa. Iar unii dintre cei implicaţi se ocupau de cultivarea de droguri de risc.
„În urma descinderilor, polițiștii au indisponibilizat peste 1 kilogram de droguri de mare risc, sute de grame de canabis şi peste 40 de ghivece cu plante de canabis“, potrivit IPJ CS.
