REŞIŢA – Crede primarul Ioan Popa, care spune că din start şi-a dorit două mandate pentru a duce la bun sfârşit tot ce ţine de infrastructura mare. După ele, va lăsa loc tinerilor, care să se ocupe de acordul fin!
Şeful administrativului reşiţean şi-a pus cap de afiş faptul că, pentru prima dată în cele trei decenii postdecembriste, reşedinţa judeţului are un proiect de dezvoltare ce vizează o schimbare radicală. Fie că vorbim de alei de promenadă, de reabilitări şi modernizări de şcoli, de repunerea pe linie a tramvaiului, de zeci de proiecte europene inclusiv pentru diferite facilităţi urbane, locuri de joacă, terenuri de sport, multifuncţionale şi alte.
„Aş vrea să vă spun câteva cuvinte despre ceea ce s-a întâmplat în ultimii patru ani, spunea edilul, trăgând linia bilanţului. Am avut un mandat greu, frumos, cu realizări, evident şi cu lucruri mai puţin plăcute. Dar aşa cum spune şi o vorbă din bătrâni, bucuroşi om fi cu toţii de le-om duce pe toate, cele rele să se spele şi să mergem înainte. Nu vreau să fac acum o enumerare a realizărilor noastre, a echipei din PMR, a CL, o să spicuiesc doar faptul că am reuşit să atragem, prin proiectele pe care le-am făcut împreună cu colegii noştri de la Proiecte Europene, peste 150-160 de milioane de euro. Şi sunt bucuros că am reuşit să obţinem finanţare pentru proiecte pentru şcoli, să modernizăm opt licee din nouă, să modernizăm cinci şcoli gimnaziale, patru grădiniţe, să facem şcoală duală la Reşiţa. Pe mobilitate urbană am reuşit să regândim complet acest serviciu public. După cum probabil se ştie, vom aduce tramvaie noi la Reşiţa, vom reabilita, vom moderniza cei 9 kilometri de bulevard şi de linie de tramvai. Evident, mai sunt multe proiecte pe eficienţă energetică, clădiri publice sau blocuri rezidenţiale, dar nu vreau să-mi înşir toate aceste proiecte europene“.
Chiar şi aşa, municipalitatea nu a stat doar după banii Europei, care au birocraţia lor: „În afară de proiectele pe fonduri europene, am reuşit să facem din bugetul Primăriei, aşa drămuit cu minuţiozitate, locuri de joacă pentru copii, parcuri, terenuri multifuncţionale, terenuri de sport. Încercăm pas cu pas să implementăm lucruri care să îmbunătăţească calitatea vieţii reşiţenilor, a celor care locuiesc împreună cu noi“.
Nelu Popa se descrie ca „un împingător, un buldozer, nu mi-a plăcut niciodată să chiţibuşăresc! (…) După 2024, cu siguranţă în Reşiţa va fi nevoie de acord fin. Nu mai e vorba de dat cu sapa şi cu târnăcopul, de infrastructură mare, şi lucrurile astea ar trebui să le preia o persoană care e mult mai atentă la detalii. M-aş bucura dacă aş rămâne în percepţia publică ca un om care a schimbat un trend al unui oraş, care a avut istoric, care a format meseriaşi în partea de industrie grea, şi în memoria lor avem obligaţia să renaştem acest oraş, să-l readucem într-o zonă cu care să ne putem mândri în viitor“, a încheiat edilul.
JCS-Antoniu Mocanu