Peste 6 milioane de lei aprobate pentru Blocul Fetelor - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După renovare, Blocul Fetelor, un imobil emblematic pentru locuitorii municipiului Reşiţa, va deveni o cupolă pentru ONG-uri, fundaţii şi asociaţii active!

Asta promite administraţia locală pentru imobilul din A.I.Cuza Nr.20, după ce întreaga zonă din spatele acestei clădiri şi-a schimbat complet aspectul: are parcare nouă, iluminat public, alei şi mobilier urban. Având în vedere că obiectivul de investiţii „Proiectul unui spaţiu de desfăşurare a activităţilor sociale, comunitare şi culturale-obiectiv reabilitare Blocul Fetelor“ se află în faza de evaluare a OI ADR Vest, în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile, pentru a respecta termenele de răspuns la solicitările de clarificări aferente cererii de finanţare, aleşii locali s-au întâlnit într-o şedinţă de urgenţă în vederea aprobării proiectului tehnic pentru reabilitarea acestui imobil. Valoarea totală a lucrărilor de execuţie se ridică la 6.282.734,05 lei (inclusiv TVA), din care pentru construcţii şi montaj suma este de 4.566.468,26 lei. Durata de realizare a lucrărilor este de 16 luni.

Potrivit datelor din proiectul tehnic, se va reproiecta compartimentarea spaţiilor astfel încât în incinta Blocului Fetelor să existe mai multe săli multifuncţionale pentru cursuri şi seminarii. Totodată, aici vor fi organizate ateliere pe diverse tematici, spaţiile vor putea fi folosite şi ca sedii ale unor structuri nonprofit nou înfiinţate sau deja existente. Grupurile sanitare vor fi de asemenea reabilitate şi vor deservi tuturor spaţiilor, fiind amenajate şi grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilităţi. Lucrările de renovare şi modernizare vor fi destul de ample, iar ca detaliu important din proiectul tehnic, refacerea finisajelor se va face cu evidenţierea caracteristicilor tectonice, în principal, cu evidenţierea materialului de construcţie al clădirii.

JCS-Nicoleta Moraru

Adaugă comentariu