CARAŞ-SEVERIN – Anul pandemiei a fost deschizător de drumuri pentru cei care au căutat de lucru. Şi dacă 40,33% dintre ei aveau studii medii, doar 8,99% au trecut pe la facultate!
3.580 de cărăşeni au reuşit să se angajeze în anul pandemiei, potrivit evidenţelor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. 1.152 dintre ei au vârsta peste 45 de ani, 912 – între 25 și 35 de ani, 874 – între 35 și 45 de ani, iar 624 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 615 tineri NEET, adică nici nu lucrau, nici nu mai urmau vreo formă de învăţământ).
Cei mai mulţi dintre angajaţii de anul trecut sunt bărbaţi (2.136, faţă de 1.444 femei) şi din mediul rural (2.150, faţă de 1.430 de la sate).
„Cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (1.444), gimnaziale (811), profesionale (724), 322 persoane fiind cu studii universitare. Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în anul 2020, 2.412 (67,38%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile“, informează AJOFM CS.
Nu trebuie omis faptul că au căutat, oficial, să se angajeze 6.360 de persoane, însă doar cele 3.580 au reuşit să bată palma cu angajatorii. Cei care n-au încercat încă, o pot face oricând!
„Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile «Persoane fizice» şi «Persoane juridice»“, după cum precizează AJOFM CS.
JCS-Antoniu Mocanu