Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În doi ani, pensiile cărăşenilor au crescut în medie cu 9,1%. Una dintre cele mai nepopulare măsuri de austeritate adoptate de către cabinetul lui Emil Boc a fost îngheţarea pensiilor. Însă, în realitate, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, între finele lui 2008 şi ale lui 2010 acestea au crescut în întreaga ţară, uneori chiar şi cu peste zece procente.

Astfel, în medie, fiecare pensionar român a avut în plus 60 de lei. Cele mai mari creşteri procentuale le-au înregistrat pensionarii din judeţul Galaţi, a căror pensie a crescut cu nu mai puţin de 10,8%, de la 715 lei pe lună la 792. În top urmează Constanţa (10,6%) şi Vâlcea (10,2%). Cei mai nefericiţi pensionari au fost cei din judeţele Harghita (majorări de numai 7,3%) şi Covasna (6,8%).

În acest clasament, Caraş-Severinul se situează pe locul 17. Între finele lui 2008 şi începutul acestui an, pensia medie a cărăşenilor a crescut cu 9,1 procente, de la 674 de lei la 735. Cu această cifră, într-un top al judeţelor în funcţie de pensia medie, Caraş-Severinul urcă până pe locul 13. Pe prima poziţie se află Bucureştiul (947 de lei pe lună), iar pe ultima Giurgiu (596).

În judeţul nostru sunt aproximativ 80.000 de pensionari, adică circa un sfert dintre cărăşeni, ceea ce ne clasează pe cea de-a patra poziţie la nivel naţional ca procent al pensionarilor din totalul populaţiei judeţului, la mică distanţă de ocupanţii primului loc, hunedorenii (27,1%).

Lidia Almăjanu