Pe Valea Domanului, stadion UEFA 3, cu 12.500 de locuri - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Iubitorii sportului cu balonul rotund au motive de bucurie. Dar nu datorită rezultatelor dezastruoase obținute de CSM Reșița în acest început de an, ci a faptului că Stadionul „Mircea Chivu“ va fi modernizat la categoria UEFA 3, potrivit unei decizii recente a consilierilor locali!

În urmă cu puţin timp, încă un pas important a fost făcut spre reabilitarea unui obiectiv importamt din Reşiţa şi Caraş-Severin. Aleşii locali au dat undă verde Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI), pentru investiţia „Reabilitare şi modernizare Stadion Mircea Chivu“, documentaţie realizată de o firmă din Piatra Neamţ.

Potrivit devizului general, valoarea totală se ridică la 56.549.303,08 lei. Această investiţie demarată de administraţia locală răspunde Strategiei Naţionale pentru Sport 2016-2032 în vederea dezvoltării sportului de masă şi de performanţă în România, iar modernizarea bazei spotive din Valea Domanului va fi corespunzătoare categoriei UEFA 3. În momentul de faţă, stadionul „Mircea Chivu“ nu corespunde, din păcate, cerinţelor actuale din punct de vedere al noilor regulamente specifice ale UEFA şi FIFA.

Dar cum va arăta stadionul din Valea Domanului? Este întrebarea firească pe care şi-o pune al doisprezecelea jucător al rossonerilor, publicul reşiţean. Răspunsul la această întrebare vine chiar din raportul de specialitate întocmit de compartimentul de resort din cadrul Primăriei Reşiţa. Terenul de fotbal va modernizat, fiind supus şi unei extinderi la dimensiunile specificate de forurile superioare fotbalistice, tribuna oficială se va extinde şi ea cu un corp de clădire independent situat în spatele acesteia, având un regim de înălţime de P parţial+3E, care va avea la partea superioară zona VIP şi presa. Acest corp va ieşi parţial în consolă deasupra tribunei existente şi va susţine un acoperiş cu structură metalică şi învelitoare din policarbonat, acoperind astfel tribuna A în întregime.

De asemenea, se doreşte extinderea locurilor spectatorilor cu peluza Nord şi peluza Sud, rezultând întregirea gradenelor, aspectul fiind mult mai omogen. Capacitatea stadionului va fi undeva la aproximativ 12.500 de locuri împărţite în patru. Tribuna A va avea o capacitate de 3.000 de locuri pe scaune, plus 210 locuri VIP şi 10 locuri pentru persoane cu dizabilităţi. Tribuna B va avea 3.100 de locuri, Peluza Nord 3.500 locuri, iar Peluza Sud un număr de 2.700 de locuri. De asemenea, stadionul va avea instalație de nocturnă.

Realizarea acestui obiectiv într-un oraş cu tradiţie fotbalistică va crea oportunitatea organizării unor partide de fotbal ale echipelor naţionale precum şi între cluburile profesioniste, atât în Liga 1, cât şi în competiţiile de club UEFA, faze preliminarii.

JCS-Nicoleta Moraru