Pe ultimii 4 ani nu vă interesează activitatea Transal? - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – E întrebarea adresată de primarul Felix Borcean grupului liberal din Consiliul Local Caransebeș, după ce liderul grupului, Alin Purdescu, a cerut un raport de activitate al operatorului de salubritate pe primele luni din acest an. Răspunsul liberalilor a fost simplu: „Nu!”

Atât liberalii cât și cei de la USR Plus au fost extrem de atenți la bugetul prezentat spre aprobare legislativului local de către cei de la Transal Urbis. „Am văzut că sunt prevăzute bonusuri salariale de 300.000 de lei, ce reprezintă aceste bonusuri și dacă suntem în măsură să dăm bonusuri. Apoi nu sunt prevăzute salarii compensatorii pentru paznicii care vor fi concediați. Pe papetărie, rechizite și consumabile, la cheltuieli aveți 89.000 de lei, puțin, nu? Apoi, aveți 300.000 de lei pentru colaboratori, ce înseamnă colaboratori?”, au fost câteva din nedumeririle lui Dragoș Curelea (USR Plus).

L-a lămurit rapid directorul economic de la Transal Urbis, care l-a informat că bonusurile salariale sunt, de fapt, „tichete de masă în valoare de 274.000 de lei, restul fiind alte ajutoare prevăzute în contractul colectiv de muncă, gen ajutoare de naștere, de deces. Când am făcut bugetul, nu era prevăzută concedierea paznicilor, va fi nevoie de o rectificare bugetară. Colaboratorii sunt terți, transport de gunoi, depozitare de gunoi”.

Pentru a nu exista nici un dubiu, administratorul operatorului de salubritate și transport public, Mihai Minea, a precizat: „Dacă interpretăm bonusurile ca prime, vă promit că nu se vor da, cât eu sunt administrator la Transal”.

Odată clarificate aceste chestiuni, liberalii, prin liderul de grup Alin Purdescu, au cerut un raport de activitate al noii conduceri a societății pentru cele câteva luni de când se află la cârma Transal Urbis, moment în care primarul Felix Borcean nu a scăpat ocazia de a trimite câteva săgeți către cei de la PNL și USR Plus.

„Dar pe ultimii 4 ani, acela vechi nu-l vreți? Întrebați și la Gugulania, de ce nu întrebați și acolo? De ce numai pe Transal sunteți focusați? Poate ne lămuriți de ce sunteți supărați pe Transal. Nu întreabă nimeni de ce a primit Transal bani de la bugetul local. Dacă tot ai spus de banii oamenilor, întreabă de ce din banii oamenilor s-au făcut rectificări la Transal. Poate pune și dl Purdescu întrebări legate de Transal, dar s-ar putea să nu vă lase partidul să vă interesați. Cereți numai pe ultimele trei luni, extraordinar”, a spus edilul Caransebeșului.

A răspuns Curelea la aceste întrebări, motivând că la operatorul de salubritate sunt cei mai mulți bani, așa că e normal să se intre mai în detaliu pe aceste probleme, în timp ce Purdescu a spus că nu este interesat de activitatea vechii conduceri a societății.

Raportul de activitate va veni după primele 6 luni, a dat asigurări Mihai Minea, oferindu-le aleșilor locali câteva date după primele trei luni de la preluarea conducerii societății. „La 6 luni vă vom prezenta un raport, dar vă dau doar două cifre. Noi am preluat din februarie, pe primele trei luni, raportat la anul trecut, am avut la încasări 257 de mii plus si 55 de mii minus la cheltuieli. Ne-am propus ca în acest an să nu mai avem pierderile din anii trecuți, pentru că nu putem în 6 luni să fim pe profit, dar poate că la finele anului vom reuși măcar pe ultimele luni, pe total nu putem pentru că știți situația”, a încheiat Minea, făcând referire la datoriile de aproape 5 milioane de lei, lăsate de fosta conducere de la Transal Urbis.

JCS-R.M.