REȘIȚA – Pentru Toma Enache, spectacolul „Viața e vis”, pe care-l regizează la Teatrul de Vest, a însemnat o muncă intensă alături de actorii care au arătat disponibilitate totală. Ca toți regizorii care au lucrat cu teatrul reșițean, apreciază la superlativ echipa de aici, dar și faptul că, la Reșița, a avut la dispoziție costumele, proiecțiile, lumina, repetițiile și timpul necesar pentru a pune în scenă un spectacol complex. Regizorul are încredere totală în public, întrucât el va decide dacă spectacolul este sau nu de calitate. Primele reprezentații au loc vineri și sâmbătă, de la ora 19!
Pe viitor, regizorul vrea ca spectacolul să fie jucat în București și pe scenele din țară. Asta deoarece are mare încredere în actorii și oamenii de la tehnic care au lucrat exemplar pentru a sincroniza perfect prestația scenică cu proiecțiile, costumele, lumina, sunetul. Pentru Toma Enache, montarea acestui spectacol reprezintă și transpunerea în realitate a unui vis de-al său din studenție. Momentul e cum nu se poate mai potrivit, întrucât premiera vine într-un an în care, la Teatrul de Vest, tema principală este chiar visul. Spectacolul înseamnă și colaborări cu oameni pe care Toma Enache îi prețuiește și pe care „visa” de mult să-i aibă alături. „Am fost foarte onorat că dna Doina Levintza a acceptat să facă costumele, că-l am pe Silviu Apostol la proiecții, că lucrez din nou cu Maria Dore la decoruri și că muzica îi aparține lui Cári Tibor. E un compozitor foarte în vogă din România, premiat și de UNITER, care a mai lucrat cu Teatrul de Vest, dar niciodată cu mine!”, s-a referit regizorul la spectacolul care în această dimineață era aproape sold-out.
Nu i-a fost ușor să-l distribuie pe Claudiu Gabor în rolul lui Sigismundo, dar e sigur că va face treabă bună. Deși puțin sceptic la început în privința rolului, actorul avea să fie tot mai captivat de acest spectacol amplu, posibil prin munca unui mare număr de oameni. Împreună fac ca spectacolul să pară un vis care ridică foarte mult potențialul tuturor. Nadina Cîmpianu întruchipează un bufon de mare calitate, mereu pozitiv. Lucru foarte apreciat de regizor la actrița pe care a impresionat-o total costumul creat de Doina Levintza. De când a văzut schițele acestuia, și-a autoimpus să se ridice la nivelul costumului într-un spectacol în care consideră că actorii sunt înnobilați de vestimentație. Marius Tudor îl joacă pe regele care trece prin toate stările posibile. Colegii l-au inspirat pe alocuri, pentru că sunt profesioniști desăvârșiți, însă publicul va da verdictul după ce va „gusta” din visul de pe scenă. Și tot publicul va decide în privința viitoarelor colaborări între Toma Enache și Teatrul de Vest.
JCS-Ionel Ivașcu