Caraş-Severin, Romania

CONSTANTIN DAICOVICIU – Drumul Comunal 5, pe care se află podul, a fost cedat comunei prin hotărâre de guvern, dar primăria cere podul de la județ!

Starea podului cu picioarele șubrezite de apele Timișului a fost analizată recent de prefectul Ioan Dragomir împreună cu șeful Direcției Drumuri Județene (DDJ), Ovidiu Almăjan. Din discuții, a reieșit necesitatea clarificării situației juridice a podului, situație despre care am cerut lămuriri șefului DDJ. Am aflat că primăria a intabulat doar 350 m din lungimea de 1 km a drumului care leagă comuna de drumul județean 680A. „Adică până în buza podului”, în exprimarea lui Ovidiu Almăjan. „E firesc ca atunci când se predă un drum, acesta să fie predat cu toată zestrea. Mai ales că este și hotărârea de guvern care s-a dat tocmai pentru a se putea intabula obiective. Noi am dat toate documentele aferente, dar diferența de drum transferată către comună a rămas în aer”, am aflat de la directorul DDJ. În opinia sa, remedierea podului depășește atribuțiile DDJ întrucât acesta nu mai aparține județului. Ovidiu Almăjan susține că, din documente, rezultă că repararea podului intră în sarcina comunei și că au existat discuții în care s-a stabilit că administrația locală de la Constantin Daicoviciu va intabula întregul drum, iar Consiliul Județean va face demersuri pentru a sprijini financiar.

Și totuși, primarul Daniel Boambeș spune că podul aparține DDJ, primăria fiind de acord să-l preia. Dar vrea acte-n regulă. Edilul susține că, după surparea picioarelor podului, au fost făcute verificări în urma cărora au fost identificate documente de unde reiese că podul aparține DDJ, aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ). Conform primarului Boambeș, documentele în cauză au fost transmise președintelui CJ, Romeo Dunca. „Luna aceasta, am avut o întâlnire cu dl. prefect Ioan Dragomir și cu dl. președinte Dunca. Am pus la dispoziție inclusiv prin adresă scrisă documentele referitoare la pod, pentru că acesta nu a fost predat de către CJ primăriei noastre. În 2018 s-a făcut asfaltarea acestuia, dovadă clară că podul aparține CJ. Suntem de acord să-l preluăm cu acte-n regulă”, ne-a declarat Daniel Boambeș.

Din declarația sa, mai reținem că președintele CJ și-a luat angajamentul că transferul podului către comună se va face printr-o ședință de consiliu. De asemenea, Romeo Dunca și-a asumat inclusiv o expertiză tehnică asupra situației actuale a podului. Problema intabulării drumului este considerată alt aspect de către primarul Boambeș, podul fiind prioritatea momentului pentru cetățeni și pentru comună.

JCS-Ionel Ivașcu