Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Joi şi vineri, poliţiştii au efectuat controale şi au aplicat amenzi de peste 16.000 de lei!

Polițiștii cărășeni împreună cu reprezentanții celorlalte structuri au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a cazurilor de absenteism școlar, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor, precum și pentru verificarea respectării normelor igienico-sanitare pentru răspândirea virusului SARS-Cov-2, în zona unităților de învățământ preuniversitar din județ, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. La aceste acțiuni, coordonate la nivelul Biroului Siguranță Școlară, au participat peste 85 de forțe, dintre care 70 de polițiști de la polițiile municipale, orășenești și secțiile de poliție rurală din județ și 15 jandarmi și polițiști locali.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 35 de unități de alimentație publică și au fost controlate 59 de autovehicule, dintre care 23 destinate transportului școlar. De asemenea, au fost legitimate peste 170 de persoane, iar în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei, cele mai multe -16, pentru încălcarea normelor rutiere și 12 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Amenzi date unor patroni din Caransebeş

În 8 octombrie, administratorul unei societăți comerciale din Caransebeș, situată în proximitatea unei școli, a fost sancționat contravențional de polițiști cu suma de 5.000 de lei pentru că ar fi acceptat să vândă țigări la bucată unei persoane care i-ar fi spus că este minoră. De asemenea, s-a constatat că unele produse comercializate aveau termenul de valabilitate expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu suma de 500 de lei. Tot ieri, în jurul orei 10.30, cu ocazia unui control efectuat la o sală de jocuri de noroc, polițiști de ordine publică de la Poliția Municipiului Caransebeș au depistat 2 tineri care fumau în interiorul localului, aceștia fiind sancționați contravențional conform Legii nr. 349 din 6 iunie 2002, cu amendă de 500 de lei fiecare, iar administratorul societății a fost sancționat contravențional cu suma de 5.000 de lei pentru nepunerea în aplicare a prevederilor acestei legi.

Astfel de acțiuni preventive vor fi continuate și în perioada următoare, sub coordonarea Biroului Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

JCS- N.C.

Adaugă comentariu