Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Specialiştii speră ca în acest an cantitatea de păstrăv de cultură vândută să depăşească 200 de tone.

Salmonicultura, ca obiect de activitate a Direcției Silvice Caraş-Severin, comportă două aspecte – gestionarea habitatelor piscicole din râurile și barajele de munte și producerea în ferme piscicole (păstrăvarii) a păstrăvului din speciile curcubeu și fântânel destinat consumul uman. „În prezent gestionăm 16 râuri de munte populate cu salmonide (păstrăv indigen și mai puțin lipan), pe care sunt construite nouă baraje artificiale, în care pe lângă salmonide s-au dezvoltat și importante populații de ciprinide (crap, clean, caras, scobar, plătică, lin). Preocuparea Direcției Silvice este de a crește capacitatea biogenică a acestor ape prin diverse amenajări, popularea și repopularea tuturor apelor de munte cu păstrăv indigen, dar și reintroducerea celui mai mare salmonid – lostriţa, pe râurile și mai ales în barajele care se pretează la habitarea acestei specii și în care lostrița a existat cândva“, a explicat ing. Traian Roşu, specialist în salmonicultură.

În acest an, Direcţia a achiziționat, din nou, 15.000 bucăţi puiet de păstrăv indigen. Puietul achiziţionat a fost cantonat în toplițe amenajate pe râurile Pleșu, Bistra Mărului și Higeg, urmând ca în luna octombrie, puietul care are deja 10-15 grame să fie deversat în cursurile de apă. Păstrăvul de cultură destinat consumului se produce în cele patru păstrăvării ale direcției, respectiv Valea Bei, Miniș, Topleț și Semenic. „Proiectate inițial să producă anual 50 tone păstrăv de consum, astăzi, prin modernizarea bazei materiale, a tehnologiei de creștere și furajare, s-a ajuns la o producție anuală vândută de 194 tone în anul 2014 și de 220 tone în 2015. În primele opt luni ale acestui an am vândut 80 tone păstrăv și estimăm circa 150 tone până la finele anului. Scăderea producției în acest an a fost cauzată de ploile persistente“, a adăugat ing. Roşu.