Antrenorul echipei timişorene N. Vuckovic a avut
numai cuvinte de laudă la adresa prof. Aihan Omer.
Maximal corect
În condiţiile în care studenţii
timişoreni au cedat la un scor categoric:
„Eu sunt foarte bucuros că sunt alături
de domnul Omer, unul dintre cei mai buni antrenori din
Europa. Eu sunt maximal corect şi maximal
obiectiv. Ce a făcut el cu România,
după 14 ani, şi cu echipa Reşiţei,
dar şi cu alte echipe din România, nu au
făcut alţi antrenori. Referitor la joc,
Reşiţa are o super-echipă. Dar, eu cred,
sunt sincer, nu meritam o înfrângere la
zece goluri.“
În replică, antrenorul Aihan Omer i-a
mulţumit lui Vuckovic pentru cuvintele frumoase,
dar le-a considerat puţin exagerate:
„Toţi ne facem treaba aşa cum trebuie.
Din fericire, unii au mai mult noroc, având
posibilitatea să antreneze jucători de
valoare, şi atunci e normal să se facă
diferenţa. Dar, repet, orice antrenor care are o
echipă de valoare, poate avea rezultate la nivel
de ligă. Timişoara a venit foarte
hotărâtă şi ambiţioasă
să facă un rezultat bun. Chiar a intrat
să câştige. Aţi văzut,
şi prima repriză a fost foarte
echilibrată. Dar, noi nu ne-am pierdut capul.
Ştiam că avem o echipă care merge
încet, dar sigur, spre victorie. Înaintam,
pregăteam fiecare atac, fiecare fază de
apărare. În momentul în care am ajuns
la patru-cinci goluri, am ştiut că putem
câştiga. Într-adevăr,
diferenţa de zece goluri este cam aspră.
Important este că am făcut şi spectacol
pentru publicul nostru.“
Marius Moraru
