Caraş-Severin, Romania

ADVERTORIAL. Primul ales local care se pare că va trece la Partidul Ecologist Român este primarul comunei Berzasca, discuţiile în acest sens fiind deja purtate!

După ce s-au întărit, la nivel naţional, prin cooptarea unui fost ministru de Interne, în persoana lui Gabriel Berca, ecologiştii se pregătesc de alegerile locale cam în toate judeţele. Partidul Ecologist Român continuă politica de creştere a notorietăţii şi a şanselor în alegeri prin activarea unor nume cunoscute, fie din politică, fie din mediul de afaceri şi de la vârful unor instituţii. În Caraş-Severin, Partidul Ecologist Român va fi o surpriză pentru actuala clasă politică.

„PER speră la o prezenţă mai importantă în consiliile locale, în Consiliul Judeţean şi chiar la conducerea unor primării. Pe lista candidaţilor PER vor fi nume surpriză, personalităţi din mediul de afaceri, cu notorietate pe plan local. Ne dorim să fim o barcă de salvare pentru cei care nu se mai regăsesc în PSD şi PNL. Primul primar care va trece la PER Caraş-Severin este primarul unei localităţi importante de pe Clisura Dunării şi anume primarul din Berzasca, Petru Furdui. Vom avea o organizaţie bine închegată! Nu aşteptăm minuni, vrem doar să fim altceva. Şi vom fi!“, spun ecologiştii cărăşeni.