Puţine părţi ale Bisericii Catolice sunt mai controversate decât Ordinul Iezuiţilor. Un ordin ce s-a remarcat prin intrigi şi prin metodele sale mai puţin… creştine de eliminare, la nevoie şi fizică, a adversarilor catolicismului şi care, la un moment dat, a fost desfiinţat chiar de către Papă la cererea suveranilor sătui până peste cap de sforăriile iezuite. De aceea, alegerea în premieră a unui iezuit ca urmaş al Sfântului Petru poate părea la prima vedere surprinzătoare.
Însă Curia Romană a demonstrat că se pricepe foarte bine la treburile lumeşti ale politicii. Benedict al XVI-lea nu a fost un Papă rău, ci doar nepotrivit. Un intelectual a cărui forţă stă în pană şi în cuvântul scris nu putea păstori o Biserică Catolică în care scandalurile sunt la ordinea zilei.
Pentru a reface imaginea Bisericii păstrându-i în acelaşi timp integritatea, era nevoie de un individ care să fie popular fără a fi… „revoluţionar“. Din acest punct de vedere, alegerea lui Jorge Bergoglio este potrivită.
Dualitatea rolului său este evidentă chiar şi din numele pe care şi l-a ales. Cei care se gândesc numai la Francisc de Assisi, „sfântul săracilor“, ar trebui să-şi amintească şi de un alt sfânt catolic cu acelaşi nume, Francisc Xavier, elev al lui Ignaţiu de Loyola (întemeietorul Societăţii lui Isus), unul dintre primii şapte membri ai Ordinului şi întâiul misionar iezuit. De la Papa Francisc nu ne putem aştepta la schimbări majore ale Bisericii Catolice. Este un conservator convins, care va rămâne pe poziţiile tradiţionale în ceea ce priveşte contraceptivele, avortul sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
Dar, în acelaşi timp, poate aduce un suflu nou unei Biserici cu lideri mai… iezuiţi decât Papa, mai interesaţi de bani şi influenţă decât de credincioşii lor. Pentru că este Arhiepiscopul de Buenos Aires care spăla picioarele săracilor şi a refuzat să locuiască în somptuosul palat ridicat în capitala argentiniană, cardinalul care şi-a plătit singur facturile şi mergea cu autobuzul, Suveranul Pontif pasionat de fotbal care a îmbinat umilinţa cu umorul într-o combinaţie unică, cerând credincioşilor să-l binecuvânteze şi apoi spunându-le în glumă cardinalilor „Dumnezeu să vă ierte pentru ce aţi făcut“.
Papa care, întrebat de o ziaristă cum să-l numească, i-a răspuns simplu: „Ca şi până acum: părintele Jorge“.
Nina Curiţa