Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Este asigurarea dată de directorul APIA Caraş-Severin, Dumitru Stepanescu, pentru cei 4500 de fermieri care nu au fost autorizaţi la plată!

Anul trecut, APIA Caraş-Severin a atras în judeţ în jur de 36 de milioane de euro pentru plata subvenţiilor solicitate de 18.879 de fermieri, pentru o suprafaţă agricolă de aproape 177 de mii de hectare. Însă, peste 4.000 de fermieri din judeţ nu şi-au primit încă subvenţiile de la APIA pentru campania de anul trecut. Unii dintre ei, mai exact 2400, nu au fost încă autorizaţi la plată din cauza unor controale care au întârziat procesarea cererilor, ne-a spus directorul APIA, Dumitru Stepanescu.

„S-au întârziat plăţile din cauza controalelor care au fost efectuate atât prin controlul clasic pe teren, cât şi teledetecţie, şi ale căror cereri nu au putut să fie procesate în timp util cu celelalte cereri, deoarece trebuiau introduse rezultatele controalelor. În plus, au fost 600 de contestaţii la controlul prin teledetecţie. Când omul face contestaţie trebuie mers la faţa locului, trebuie refăcute dosarele, abia apoi aprobate la plată. În 28, 29 ianuarie vom rezolva şi dosarele pe zootehnie, marea parte a contestaţiilor a fost rezolvată, aşa că pot spune că am rezolvat 80% din dosarele care nu au fost autorizate la plată şi că suntem spre finalul introducerii rezultatelor rapoartelor de control în baza noastră de date şi zilnic vom autoriza toate cererile care întrunesc condiţiile cerute”, a mai precizat Stepanescu.

Şeful APIA susţine că vor rămâne de soluţionat doar dosarele, câteva zeci, care sunt în instanţă şi acelea speră că fie rezolvate până la finele lunii februarie: „Vreau ca până la 1 martie 2020, toţi fermierii să aibă bani în cont şi să preluăm noile cereri pentru campania din acest an“.

JCS-Nina Curiţa

Situaţia SAPS Campania 2019:

număr de cereri depuse campania 2019 – 18.879

număr de cereri autorizate la plata finală – 14.362

suprafața totală solicitată la plată ( ha ) – 176.717,17

total suma autorizată avans (euro) – 24.542.731,24

suma autorizată plata finală FEGA (euro) – 8.184.725,54

suma autorizată plata finală FEADR + cofinanțare BN (euro) – 2.626.257,71

total suma autorizată plata finală (euro) – 10.810.983,25

total suma autorizată Campania 2019 (euro) – 35.353.714,49