ORAVIŢA – Patru bărbaţi din Pakistan au vrut să folosească teritoriul judeţului nostru pentru a ajunge în Europa de Vest.Poliţiştii din cadrul P.T.F. Oraviţa au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale. Astfel, în noaptea de 11/12 septembrie, în jurul orei 00.30, la aproximativ 200 m de linia de frontieră, au fost depistate, deplasându-se pe jos, patru persoane de sex masculin.
„Poliţiştii de frontieră au legitimat cei patru bărbaţi, constatând că este vorba despre cetăţeni străini. Aceştia din urmă nu deţineau documente de identitate asupra lor, iar ca urmare a acestui fapt au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări“, ne-a declarat sub. insp. Iasmina Maghiar, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin.
Din primele verificări şi din declaraţiile verbale ale bărbaţilor, a rezultat faptul că aceştia sunt cetăţeni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 23 şi 38 de ani. Cei patru au intrat ilegal în România din Republica Serbia. Oamenii legii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pe numele celor patru străini pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.
Anca Preda
