REȘIȚA – Campionul format la Clubul Sportiv Școlar Reșița, Denis Popescu, a schimbat clubul și a fost legitimat la sfârșit…
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela a declarat că măsurile adoptate de Guvern în contextul crizelor recente, deși dificile pentru populație, au fost esențiale pentru stabilitatea și dezvoltarea României!
REȘIȚA – Reșițenii au primit un mesaj Ro-Alert, de alertă extremă, după-amiază, după ce zona centrală a municipiului de pe Bârzava a fost acoperită de rotocoale de fum dens, iar un apel la 112 a pus în alertă autoritățile!
TICVANIU MARE – Ciprian Măceșanu, primarul comunei Ticvaniu Mare, a anunțat semnarea contractului de finanțare prin Programul Național de Investiții…
CARAŞ-SEVERIN – Schimbarea centralei clasice cu una modernă cu condensare poate reduce factura la gaz cu peste 1.000 de lei pe an!
CARAȘ-SEVERIN – DN 6 a fost scena unei noi acțiuni în sistem „releu“, în cadrul căreia au fost aplicate nu…
CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a susținut o conferință de presă, alături de noul director medical Ana-Maria Popescu, în care a prezentat și evoluția datoriilor rămase de la vechea conducere către diverse instituții sau furnizori!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BANAT – Reputatul instrumentist bănățean a luat pulsul celor mai noi inovații în tehnologie din industria muzicală și audio, la expoziția organizată zilele trecute în Anaheim (California), de Asociația Națională a Comercianților de Instrumente Muzicale (NAMM, fondată în 1901)!
TURNU RUIENI – Creșteri ale debitului și nivelului apei sunt înregistrate pe râul Sebeș, în zona Turnu Ruieni, ca urmare a precipitațiilor semnificative din ultimele 24 de ore și a topirii stratului de zăpadă!
CARAȘ-SEVERIN – Prima ședință de anul acesta va aduce în dezbateri proiecte de introducere a canalizării în comuna Ticvaniu Mare, reabilitarea unui tronson din DJ 581 de către comuna Grădinari, modernizarea Ateneului Tineretului și o serie de alte proiecte de investiții!
REȘIȚA – În cadrul ședinței de bilanț de la Transport Urban Reșița, Laurențiu Stanciu, director TUR, împreună cu primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, au vorbit despre planurile de dezvoltare a unui sistem de transport metropolitan integrat, prin înființarea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), care să conecteze Reșița cu localitățile din jur și, pe termen lung, cu întreg județul Caraș-Severin!
REȘIȚA – Conducerea SJUR a respins categoric interogațiile și afirmațiile recent apărute în spațiul public referitoare la asemenea practici!
ORAVIȚA – Flăcările au izbucnit la etajul 1, extinzându-se ulterior la etajul 2, în seara de 23 decembrie. Au fost evacuați în siguranță muncitorii cazați în sediul primăriei, unde se derulau lucrări de renovare!
REȘIȚA – Ofertele pentru contractul de 475.832 lei pot fi depuse pe SEAP până cel târziu în 20 ianuarie 2026!
REȘIȚA – Declarația aparține conducerii administrației județene, care s-a ocupat rapid de pregătirea spațiului necesar instalării noului aparat, care a fost pus în funcțiune la Staționarul I!
CARAȘ-SEVERIN – Dimineața zilei de marți a debutat cu două accidente rutiere. Primul s-a produs în apropiere de Zervești, unde un autoturism s-a răsturnat. O persoană a rămas încarcerată, fiind scoasă de salvatori, conștientă și cooperantă, și transportată la spital pentru investigații medicale!
REȘIȚA – În cadrul proiectului de voluntariat „A Smile in a Box” – ediția 2025, angajatii din cadrul Artrom Steel Tubes au pregătit 65 de pachete pentru copiii din medii defavorizate: 45 pachete pentru copiii din Slatina și 20 pachete pentru copiii din Reșița.
CARAȘ-SEVERIN – Anomalia a fost explicată de președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu. Asta după ce mulți s-au trezit că vor cale de acces de acasă până-n drum, aceste căi riscând să ajungă la mai mulți kilometri decât are drumul în sine!
REŞIŢA – Luni, 22 decembrie, la sediul societății Transport Urban Reșița (TUR), a fost prezentat rezumatul activității desfășurate de operatorul de transport public pe parcursul anului 2025. La eveniment a participat primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, alături de conducerea societății, fiind discutate principalele realizări, investiții și direcții strategice care au contribuit la modernizarea și eficientizarea transportului public local!
REȘIȚA – Tot atâtea familii defavorizate, dar integrate social, se vor muta în acestea până de Paște, în 2026! Declarația aparține primarului Ioan Popa și a fost făcută, luni, cu prilejul recepției fostului bloc cu 90 de garsoniere din Mociur, transformat într-un bloc cu 50 de apartamente. Tot luni au fost recepționate și cele două blocuri de locuințe noi din Stavila, cu 44 de apartamente, ele urmând a fi pregătite în următoarea perioadă pentru a fi predate noilor locatari!
