REȘIȚA – Președintele Cristi Bobar și antrenorul Flavius Stoican și-au făcut deja planurile pentru pauza de iarnă și știu exact…
REȘIȚA – Pentru că studiile de fezabilitate sunt și după un an în așteptarea avizelor necesare demarării lucrului la proiectele tehnice!
CARAȘ-SEVERIN – Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus, începând cu data de 19 septembrie 2025, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Nedelcea Constantin-Flavius, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată!
CARAȘ-SEVERIN – Tribunalul Caraș-Severin a admis deschiderea procedurii generale de faliment împotriva Laminorul Danube Mettallurgical Enterprise S.R.L Oțelu Roșu!
CARAȘ-SEVERIN – A remarcat cu tristețe șeful județului, acum, la o lună și jumătate de la alegeri, trăgând concluzia că…
REȘIȚA – CSM Reșița se află în cantonament în Slovenia, unde joacă azi ultimul amical, dar gândul antrenorului Flavius Stoican stă doar la meciul din 6 august, de pe teren propriu, cu FCU 1948 Craiova, din prima etapă din Liga 2!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Partida dintre FC Bacău și CSM Reșița de sâmbătă, 13 septembrie, din etapa a VI-a a Ligii 2 s-a încheiat cu scorul de 0-0!
CARAȘ-SEVERIN – În primele șase luni ale acestui an au fost luate în evidență, în județ, 447 de gravide noi, comparativ cu 363 luate în evidență în aceeași perioadă a anului 2024 (+84), potrivit Centrului Național de Statistică în Sănătate Publică!
REȘIȚA – Hoții au spart casieria unității poștale în noaptea de 11 spre 12 septembrie, în jurul orei 00.30. Autorii au rămas deocamdată anonimi!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru prima dată în istoria recentă a Caraș-Severinului, primăriile au avut parte de o împărțire corectă a banilor de la aleșii județului!
CARANSEBEŞ – Fapta s-a întâmplat într-un apartament din Caransebeș, chiar de Ziua Națională. Tânărul a fost inițial reținut, ulterior arestat pentru 30 de zile!
REȘIȚA – Premiul de excelență în domeniul feroviar a fost acordat Primăriei Reșița „pentru revenirea la tradiție în transportul pe șină“!
REȘIȚA – Municipiul dă startul sărbătorilor de iarnă cu deschiderea Târgului de Crăciun, care va avea loc vineri, 6 decembrie, de ziua Sfântului Nicolae! Evenimentul promite două zile pline de magie, muzică și momente artistice, aducând pe scena festivă atât tineri talentați din comunitate, cât și artiști de renume!
REŞIŢA – În municipiu, restanțierii mai pot scăpa de accesoriile aferente obligațiilor fiscale datorate bugetului local acumulate până în 31 august!
REȘIȚA – Viceprimarul municipiului Reșița, Daniel Călin, a anunțat progresele și planurile pentru două proiecte din oraș. Potrivit acestuia, lucrările de modernizare a Grădiniței Floarea Soarelui, demarate acum doi ani, se apropie de finalizare!
CARAȘ-SEVERIN – O inedită expoziție poate fi vizionată, la Reșița, vizitând cinci instituții publice județene din oraș!
REȘIȚA – Procentul mediu ponderat al creșterii salariilor de bază pentru funcțiile publice și contractuale este de 12-15%!
REȘIȚA – Anul acesta, la 5 decembrie 2024, se împlinesc 70 de ani de la câștigarea „Cupei României” la fotbal de către Metalul Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului este de părere că, acum că au trecut cei 5 ani de activitate – necesari pentru ca județul să nu dea banii europeni înapoi –, se poate renunța la bacul de pe Dunăre, acesta putând fi cedat!
