CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce șeful social-democraților îi reproșează șefului județului „eșecul“ pentru neparticiparea la târgul de turism de la…
CARAȘ-SEVERIN – Judoka de la CS Energetica – CSM Caransebeș, Clubul Sportiv Oțelu Roșu și Muncitorul Reșița s-au clasat pe primele locuri la ediția a V-a a Cupei Carolina, desfășurată la Ghioroc, în județul Arad! La această competițe au participat aproximativ 350 de sportivi, de la 28 de cluburi din România și Ungaria!
CARAȘ-SEVERIN – Dilema s-a iscat pe malurile Bârzavei după un accident între un microbuz școlar și tramvai aflat în teste. Din fericire, accidentul produs marți, în zona Poștei Vechi, a fost unul fără victime. Și, în consecință, a fost soluționat rapid, ca orice tamponare, prin aplicarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, după cum ne-a lămurit Poliția Caraș-Severin!
COTTBUS – Sabin Dorohoi debutează cum nu se poate mai bine în lumea filmului de lung metraj. Scriem asta deoarece filmul său, „Clara”, a primit premiul publicului la festivalul de la Cottbus, acolo unde a avut premiera mondială!
MUNTELE MIC – Ne apropiem de jumătatea lui noiembrie și în stațiunea cărășeană a venit deja zăpada. Imaginile surprinse de…
CARAŞ-SEVERIN – 48 de proiecte din Caraș-Severin, aflate în diferite faze de implementare, au ajuns pe lista Vestului pentru că n-au fost duse la bun sfârșit la timp. Neseriozitatea constructorilor sau alte diferite proceduri birocratice pun „beneficiarii“ din județ în situația de a rambursa banii sau de a continua proiectele pe propria lor cheltuială!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Două incendii s-au produs duminică, la anexe gospodărești, unul cauzat de necurățarea coșului de fum, altul de un scurtcircuit la instalația electrică!
CARAȘ-SEVERIN – Pe fondul scăderii cu 35% a populației rezidente a județului, vârsta medie a celei rămase a crescut semnificativ în ultimii 30 de ani!
CARAŞ-SEVERIN – Prima etapă a campaniei „Dar din Dar“ s-a desfăşurat în comuna Topleţ, unde echipa de la Acasă în Banat a distribuit 46 de pachete cu alimente, dulciuri şi produse de igienă!
VEST – „Produce mulți bani, dar trebuie să ai grijă de el!“, susține Ioji Zifceak, acţionar al Grupului Maxagro!
CARAȘ-SEVERIN – Este una dintre convingererile cu care Andreea Pascotă, lidera republicanilor cărășeni, a decis să intre în politică!
CARANSEBEȘ – Christian Arrydan Tamaș, legitimat la secția de șah a CSM Caransebeș, este deja „Candidat de Maestru”, el având încă o vârstă foarte fragedă, 14 ani!
CARAŞ-SEVERIN – Întrebat cum comentează trecerea unor primari PNL la PSD, preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, ne-a spus că orice comentariu este o risipă de cuvinte!
CARAŞ-SEVERIN – „Cei care se alături astăzi PSD în judeţul nostru o fac din dorinţa de a face parte din echipa care doreşte binele Caraşului.“, susţine liderul PSD Caraş-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Într-o lume în care sănătatea este pe primul loc, ai nevoie de o echipă care să conștientizeze importanța nevoilor pacienților. Tocmai de aceea stâlpii sănătății din Reșița și-au unit forțele și vin cu o viziune inovatoare și o echipă de specialiști dedicată, care se asigură că îți oferă cele mai bune servicii de înaltă calitate!
AGADICI – Este vorba despre un tânăr de 25 de ani care acumulase deja ceva experiență infracțională într-ale înșelăciunii, vreo doi ani, prin Germania, având în palmares și două mandate de arestare. Oamenii legii au dat de el la Agadici, de unde a fost săltat, urmând să fie extrădat!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii au câștigat campionatul organizat de Ziua Poliției Române!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un cetățean bulgar de 33 de ani, care circula cu un ansamblu de vehicule pe DN 6, pe direcția Orșova-Caransebeș, când a fost tras pe dreapta, joi, la ora 9.34, în afara localității Petroșnița, de polițiștii Biroului de Drumuri Naționale și Europene!
CARAȘ-SEVERIN – Disputa dintre cei doi oficiali pe tema programului guvernamental „Lapte, corn și fructe“ e câștigată de Nelu Popa, singurul primar din județ care și-a asumat organizarea și derularea programului!
