REȘIȚA – Comitetul Executiv al Federației Române de Gimnastică a stabilit, pe baza punctajelor obţinute la competițiile din 2024, clasamentul…
CARAȘ-SEVERIN – Acesta e numărul unităților de învățământ care vor întâmpina anul școlar 2025-2026 altfel decât pe cel precedent!
REȘIȚA – Cupa României a fost câștigată, pentru a două oară consecutiv, de Clubul Sportiv Universitatea Reșița, prin perechea Andrei Grigore – Eduard Popa!
REȘIȚA – Grupele copiilor născuți în anii 2013 și 2015 de la ACS Mundo vor participa săptămâna viitoare la primul lor turneu internațional, competiție ce va avea loc în Bulgaria!
CARAȘ-SEVERIN – Aparatura certificată, cu marje de eroare de până la 20%, punea conducătorii auto care ieșeau fals pozitivi la…
DOGNECEA – Trei autospeciale de stingere ale pompierilor militari reșițeni au intervenit ieri în lupta cu flăcările, însă eforturile au fost zadarnice!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a organizat ședința Adunării Generale Ordinare pe ligi, pentru organizarea campionatelor AJFCS, ediția 2025-2026!
REȘIȚA – Campionul european la înot a primit astăzi distincția din partea primarului Ioan Popa, în prezența antrenorilor care l-au descoperit și au lucrat cu el la Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin vorbește despre visul de centralizare a deciziilor în cazul tuturor finanțărilor europene sau naționale, care ne-ar readuce istoric înapoi, în epoca de aur a birocrației de la Centru!
CARAȘ-SEVERIN – La primul tur de azi, 24 noiembrie, sunt așteptați să se prezinte la urne 253.418 cărăşeni, în cele 364 de secții de votare din județ. Dacă inițial au fost 14 candidați care doreau să acceadă la cea mai înaltă funcție în stat și ale căror candidaturi au fost validate, prin retragerea verbală a lui Ludovic Orban (Forța Dreptei) au mai rămas în cursă 13. Ghinion, vorba încă președintelui Klaus Werner Iohannis!
REȘIȚA – Antrenorul Flavius Stoican a apreciat efortul suporterilor care au ajutat la deszăpezirea terenului înainte de partida câștigată cu Unirea Ungheni și a apreciat faptul că CSM Reșița va fi din ce în ce mai bună, mai ales că au revenit câțiva dintre jucătorii care au fost accidentați!
REȘIȚA – CSM Reșița a trecut cu scorul de 3-2 de CS Unirea Ungheni 2018 în partida de sâmbătă, 23 noiembrie, din etapa a XIV-a a Ligii 2! Partida a început cu aproximativ o oră întârziere, zăpada fiind cea care le-a dat bătăi de cap organizatorilor, care au trebuit să curețe terenul de joc!
REȘIȚA – Primăria Reșița va monta 350 de astfel de aparate, în cadrul unui nou proiect de modernizare și eficientizare a sistemului de iluminat public!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta a fost răspunsul lui Romeo Dunca, fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, despre reindustrializarea judeţului!
REȘIȚA – Liga 2 revine după pauza datorată meciurilor echipei naționale, iar CSM Reșița va juca sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11, acasă, cu Unirea Ungheni, în etapa a XIV-a! Rosso-nerii se bat pentru primele locuri și sunt în acest moment pe locul 3, cu 24 de puncte, în timp ce Unirea Ungheni ocupă locul 17, cu doar 11 puncte!
REȘIȚA – Campionatul Național de înot poliatlon pentru copii de 10 ani va avea loc la finalul săptămânii, la Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – În această perioadă a postului, când căutăm liniște sufletească și reînnoire interioară, Artigio Panetteria te invită să te bucuri de bunătăți unice, pregătite cu grijă și respect pentru tradiție.
CARAŞ-SEVERIN – Azi, între orele 10 şi 16, pompierii cărășeni au desfășurat 5 misiuni pentru îndepărtarea elementelor de acoperiș căzute sau aflate în pericol de cădere, în municipiul Caransebeș. Totodată, pompierii au fost solicitați să intervină pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe carosabil, pe DJ 581, între localitățile Lupac și Goruia, și pe strada Făgărașului din municipiul Reșița!
CARANSEBEȘ – Chirurgul de origine indiană de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a reușit o nouă intervenție dificilă. A îndepărtat o tumoră apărută în partea stângă a zonei cervicale a unei femei din Caransebeș!


