CARAŞ-SEVERIN – Vechile mori de apă din Banat fac obiectul unei expoziţii care va fi deschisă în 19 martie, la…
CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt gândurile lui Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, după alegerile parlamentare, evidențiind atât provocările, cât și punctele forte ale PSD în acest context!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru Camera Deputaților, procentul obținut de candidații social-democrați a fost de 29,68% pentru Camera Deputaților, iar pentru Senat, de 31,39%!
REŞIŢA – În momentul de faţă, lucrările de reabilitare derulate la Şcoala Pittner, de pe strada Furnalelor, sunt în plină desfăşurare!
VEST. Pictorului bănăţean i-a fost înmânată medalia la deschiderea Salonului Naţional de Artă Contemporană!
CARAŞ-SEVERIN – Deși produsele românești sunt de cea mai înaltă calitate, deputatul Marius Damian (PSD) consideră că încă avem de lucrat astfel încât să ajungem la nivelul dorit pentru promovarea și vânzarea produselor noastre, în primul rând pe teritoriul României!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Dintre acestea, la ora 10, erau rezolvate două, care nu s-au confirmat, celelalte două fiind în curs de verificare!
CARAȘ-SEVERIN – La fel ca în urmă cu o săptămână, cei mai activi alegători au fost cei din grupele de vârstă 45-64 de ani și peste 65 de ani, în principal bărbați, mai puțin interesați de subiect fiind cei între 18 și 24 de ani!
REȘIȚA – CS Afumați a trecut cu 3-2 de CSM Reșița, iar antrenorul Flavius Stoican crede că terenul prost și greșelile din apărare au făcut ca rosso-nerii să se întoarcă fără puncte din această deplasare!
CARAȘ-SEVERIN – E vorba, însă, despre totalul sumelor necuvenite pe care 939 dintre ei au fost somați de către APIA să le returneze!
CARAȘ-SEVERIN – Oportunitățile pe care le oferă finanțările europene, dar și cele din bugetul propriu al Consiliului Județean Caraș-Severin au făcut obiectul întâlnirii de lucru pe care președintele Romeo Dunca, alături de primarul Reșiței, Ioan Popa, au avut-o marți, 12 martie, sub cupola administrației județene, în dialog cu reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale din județ!
CARANSEBEȘ – Dialogul a avut loc astăzi la sediul municipalității din Caransebeș, acolo unde mai mulți reprezentanți ai unor țări au răspuns invitației primarului Felix Borcean!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea au vizat locații din Caraș-Severin și alte 5 județe și o rețea care transporta migranți preluați de pe malul bulgăresc al Dunării, apoi transportați spre vestul țării, pentru a ajunge în vestul Europei, în special în Germania!
CARAȘ-SEVERIN – Lăsați fără membri în secțiile de votare, popularii cărășeni s-au plâns prefectului că PSD și PNL îi discriminează!
REȘIȚA – Deşi nu se pregătesc de mult timp împreună, Bogdan Kostner şi noua sa parteneră, Kamilla Vida, au reuşit să strălucească pe ringul de dans! Bogdan și Kamilla au obținut locul I, pe 9 martie, în finala Youth Latin WDSF Open din Malta!
CARAȘ-SEVERIN – Originară din Bocșa, Iasmina Iova, născută în anul 2010, a început fotbalul la Mundo în anul 2019, iar în anul 2023 a făcut pasul către Poli Timișoara, unde activează și în prezent!
CARAȘ-SEVERIN – Când vine vorba despre cifre, candidații PSD la Primăria Reșița și președinția Consiliului Județean nu le prea nimeresc, dar le potrivesc!
CARAŞ-SEVERIN – Pe lista celor arși figurează 47 de bicicliști, 38 de pietoni, 27 de… foști posesori de permis, dar și câteva sute de alți conducători auto!
CARAȘ-SEVERIN – După îndelungi discuții și consultări cu administrația locală, șeful județului, Romeo Dunca, a decis să propună aleșilor județeni renunțarea la apele termale, în favoarea comunității locale!
