CARANSEBEȘ – Caransebeșeanul Christian Tamaș, în vârstă de 14 ani, a participat în weekend la un super turneu de șah…
REȘIȚA – Acesta se referă la un drum de 4,8 km destinat în principal traficului greu, care va lega zona Km8 de Valea Țerovei. Finalizat și transmis în prezent la ADR Vest pentru verificări, Proiectul Tehnic al drumului cu un cost estimat de 9 milioane de euro urmează a fi depus spre finanțare, pe o axă dedicată decongestionării traficului, până cel târziu în 15 noiembrie 2025!
CARAȘ-SEVERIN – Decizia CFR Călători de a anula circulația trenului de luni până joi pe linia Anina-Oravița, între 13 ianuarie-27 aprilie, nu mai e valabilă. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat la Timișoara că circulația pe toată durata săptămânii va fi reluată mai devreme, de la 1 februarie, și nu din 27 aprilie, așa cum preconizau cei de la CFR Călători. Asta și ca urmare a reacțiilor venite din județul Caraș-Severin, mai ales din partea societății civile!
CARANSEBEŞ – Primarul Felix Borcean a semnat joi contractele cu firma NEW RPC 21, care se va ocupa de reabilitarea energetică a blocului 2 – strada Efrem Zăcan, blocului 11, scara A – strada Cazărmii, blocului 1, scările A și B – strada Mihail Halici și blocurilor G2 și G3 din cartierul Balta Sărată!
CARAȘ-SEVERIN – Așa a debutat paleta infracțională a zilei de joi, 11 ianuarie. Nu lipsesc nici alcoolul la volan, nici…
CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Adrian Dumbravă, a vorbit recent de situația cu care se confruntă în spital, acolo unde a fost nevoit, spre exemplu, să prelungească contractele cadrelor mediclae care puteau ieși la pensie și care au dorit să rămână în sistem!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Externalizată în prezent la Reșița, activitatea de salubrizare a fost transferată către Serviciul Public Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local!
CARANSEBEȘ – Asta spune primarul Felix Borcean că are în plan în acest an pentru zona centrală a Caransebeșului. Adică promenadă, zonă pietonală, clădiri restaurate, terase (dar nu anapoda), baruri și cafenele!
REŞIŢA – Consiliul Local al Municipiului Reșița a adoptat o hotărâre privind aprobarea unui protocol de colaborare între Primăria Municipiului Reșița și Spitalul Județean de Urgență Reșița (SJUR). Scopul parteneriatului este sprijinirea Secției Neonatologie prin achiziționarea de materiale necesare pentru nou-născuți!
REŞIŢA – Şi în acest an, voluntarii Centrului de Tineret Mansarda vor organiza Free Ocico, un eveniment social ce face parte din programul Săptămânii Naționale a Voluntariatului 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Oficial, în primele trei luni ne-au vizitat mai puțini turiști străini decât în aceeași perioadă a anului trecut!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta, cu o ședință de organizare și mobilizare prezidată de prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu!
CARAŞ-SEVERIN – Alături de ţări precum Germania, Franţa, Portugalia sau Marea Britanie, România contribuie şi ea la patrimoniul internaţional al morilor de apă. Peste 670 de mori, printre care şi cele din Banatul Montan, se află de acum înregistrate în baza de date a The Internaţional Molinological Society!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă pandemia lovea în rafturile cu hârtie igienică, golite pe vremea izolării, „shrinkflația“ lovește acum în lungimea sulurilor. Umblă vorba că unii și-ar face deja provizii, pentru după alegeri…
CARAȘ-SEVERIN – Zilele acestea, la Reșița și nu numai, se toarnă serialul „Sticle și borcane“, episodul RetuRO!
CARAȘ-SEVERIN – Prezentarea echipei liberale a avut loc, astăzi, pe scena Cinematografului Dacia din Reșița. În fața unei săli pline cu susținători, s-au aflat în principal candidații de primari ai PNL, precum și câțiva invitați speciali, între care europarlamentarii PNL Siegfried Mureșan (vicepreședinte PPE și al grupului de europarlamentari români de la Bruxelles) și Dan Motreanu (prim-vicepreședintele PNL)!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre un bărbat de 40 de ani urmărit internațional, având în palmares nu mai puțin de 16 fapte penale comise atât în țară, cât și în cele două state europene!
CARAŞ-SEVERIN – Recent, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, au fost semnat contractele de finanțare pentru cele 12 școli eligibile din Caraș-Severin din cadrul Planului Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS) – Runda II, o subcomponentă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală de 7.765.337 RON, fără TVA!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului, Romeo Dunca, spune că, deși lucrările au fost câștigate acum 5 ani, în vremea vechii administrații, „firma nu vrea să se apuce de muncă“!
