CARAŞ-SEVERIN – Unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice în domeniul construcțiilor hidrotehnice din România, barajul Oraviţa Mică, a fost…
REȘIȚA – Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Școlar Reșița, secția de natație, au participat la Campionatul Național de cadeți și, chiar dacă n-au reușit să urce pe podium, în opinia antrenorului Sergiu Ghimboașă au avut un progres semnificativ!
REȘIȚA – Modernizarea drumului care leagă cartierul Mociur de strada G.A. Petculescu din Reșița se confruntă cu noi întârzieri, iar viceprimarul municipiului, Dani Călin, a oferit explicații într-o declarație detaliată, susținând că administrația locală nu este vinovată pentru blocajul apărut!
CARAȘ-SEVERIN – Exasperat de praf, pulberi și particule în suspensie, generalul (r) Cocoșilă se oferă să găzduiască două-trei zile laboratorul Agenției pentru Protecția Mediului!
REȘIȚA – CSM Reșița a semnat un protocol de colaborare cu ACS Sporting Banat, reprezentată de Daniel Amariei și Daniel…
CARAȘ-SEVERIN – Acestea se adresează victimelor consumului de droguri, după cum ne spune deputatul liberal Dumitru Rujan!
CARANSEBEȘ – Anunțul a fost făcut chiar de primarul Caransebeșului, Felix Borcean, pe rețelele de socializare, informația fiind însoțită și…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Asta, începând de anul viitor, după implementarea soluției WIM de cântărire a autovehiculelor în trafic!
CARANSEBEȘ – Atletul caransebeșean Lucian Ștefan a câștigat medalia de aur la Campionatul Național U23, în proba de 5.000 de metri! De puțin timp, Lucian aleargă pentru CSU Alba-Iulia, el fiind un produs al Clubului Sportiv Școlar Caransebeș, unde a fost format de către antrenorul emerit Cristian Dragomir!
REŞIŢA – PNL își alege sâmbătă, într-un Congres Extraordinar, noua echipă de conducere. Ilie Bolojan este singurul candidat la funcţia de preşedinte, iar alți zece candidaţi, printre care și primarul Reșiței, Ioan Popa, s-au înscris pentru poziţia de prim-vicepreşedinte!
REȘIȚA – Devizul general la terminarea lucrărilor la Faza 1, în valoare de 153,7 milioane de lei, a fost aprobat de Consiliul Local!
CARANSEBEȘ – Trupa pregătită de antrenorul Gheorghe Manu a trecut duminică, cu 10-0, de Steaua Prigor, o echipă venită în Balta Sărată cu doar 11 jucători!
REȘIȚA – Campionatul Național de seniori la individual și pe echipe s-a desfășurat în perioada 15-16 noiembrie, la Focșani, iar Clubul Sportiv Municipal Reșița a obținut medalia de bronz cu echipa! De asemenea, reșițeanul Robert Pașca a obținut două medalii de aur și una de bronz!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul șef de la CJ spune că drumul putea fi gata de acum doi ani dacă cei dinaintea sa s-ar fi gândit la DJ 573A!
CARAŞ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a anunțat că reabilitarea Drumului Județean 573A, pe ruta Vărădia – Vrani – Berliște – Nicolinț, a intrat în linie dreaptă. Proiectul a fost inclus în Programul „Anghel Saligny“, iar indicatorii tehnico-economici necesari au fost aprobați în prima ședință a CJ, condusă de noul președinte!
CARANSEBEȘ – Accidentul s-a produs în această dimineață în jurul orei 09:30, la trecerea de cale ferată peste drumul care duce la Mănăstirea Teiuș!
BOCȘA – Incendiul a izbucnit astăzi după prânz. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Reșița cu 3 autospeciale cu 17 militari, 1 ambulanță SMURD B, dar și voluntarii de la SVSU Bocșa. Potrivit primelor informații, incendiul a fost localizat și lichidat. A ars acoperișul halei pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Deocamdată nu se cunoaște cauza incendiului. Vom reveni cu amănunte!
CARAȘ-SEVERIN – Intrarea în exploatare comercială a liniei de interconexiune cu Serbia conduce la creșterea capacității de interconexiune cu până la 300 MW!
REȘIȚA – Asta a subliniat Diana Păun, candidat PNL pentru Senat, adăugând și că „haideți să recunoaștem că toți ne bazăm pe mama, pe soția, pe bunica și în momentul în care ele au o problemă de sănătate, suntem bulversați“!
OȚELU ROȘU – Cupa României de K1 s-a desfășurat la București în organizarea Federației Română de Kempo!
