CARAȘ-SEVERIN – … măcar s-o umflăm pentru Hurduzeu! Asta este una dintre propunerile făcute de consilierul Gabriela Stuparu, în perspectiva…
REȘIȚA – Astăzi, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“ a fost gazda unui eveniment special dedicat iubirii. Balul Iubirii, parte a proiectului „Decada Iubirii“, a adunat elevi dornici să celebreze această zi într-un mod inedit. Evenimentul a început la ora 12, iar opt perechi de elevi s-au întrecut într-o serie de provocări pentru a demonstra care este cel mai reușit cuplu!
CARAȘ-SEVERIN – Patru dintre acestea s-au produs la locuințe, în vreme ce 12 s-au manifestat la vegetația uscată!
BĂILE HERCULANE – Este vorba despre schimbarea vechilor apometre cu unele noi, mai moderne, care dispun de telecitire!
REŞIŢA – Aparţinând culturii Coţofeni, vasul descoperit la Bocşa-Colţan a fost ales exponatul lunii martie de către specialiştii Muzeului Banatului…
CARANSEBEŞ – Asta crede managerul spitalului, Adrian Dumbravă, despre consilierii locali care după ce au aprobat parcările cu plată, acum le vor eliminate, pentru că, evident, bate la ușă campania electorală!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Depistarea precoce a diabetului – șansa la viață! Ne situăm, după Bihor, Hunedoara și Timiș, în rândul județelor cu cea mai bună performanță în gestionarea resurselor specifice domeniului!
VRANI – Răzvan Otiman, primarul comunei Vrani, a anunțat că cel mai important proiect din comună se află în faza finală a licitației pentru realizarea rețelei de canalizare!
CARAȘ-SEVERIN – Subliniază deputatul Marcel Vela, care crede că statul ar trebui să cheltuiască mai puțini bani și să lucreze mai mult pentru cetățeni, fără a majora taxele!
REŞIŢA – Vechiul document este al contelui Karl Ignaz von Clary und Aldringen și se referă la stadiul lucrărilor de construire a uzinei de la Reșița!
CORONINI – Obiectivul istoric şi turistic este aproape de inaugurare. Firma care se ocupă de renovare a solicitat încă două luni de amânare până la finalizarea lucrărilor!
CARANSEBEȘ – Au început deja înscrierile pentru cel mai tare concurs de mountain bike și alergare montană din Banat, care va avea loc în 21 septembrie, în Parcul Teiuș din Caransebeș!
MOLDOVA NOUĂ – Compartimentul Neonatologie din cadrul Spitalului Orăşenesc din Moldova Nouă a fost dotat recent cu echipamente medicale şi conexe în valoare totală de peste 240.000 lei!
REȘIȚA – Valea Domanului va răsuna din nou a sunet de motoare, întrucât Memorialul “Werner Hirschvogel” va aduce la startul etapei reșițene un număr de 50 de piloți ai ambelor campionate de viteză în coastă din țară!
REȘIȚA – Ilegal, în opinia Primăriei Reșița, care a contestat în instanță raportul de distribuție alcătuit de administratorul judiciar!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus cu 5-1 în amicalul cu FC Nera Bogodinț, meci disputat pe stadionul Gloria! Pentru rosso-neri au marcat Denis Fărăgău, Alexandru Negru, Ianis Doană și Florian Haită de două ori, iar de la Bogodinț a înscris Marcu!
CARAȘ-SEVERIN – Richard „Gaspi” Gasperotti, unul dintre cele mai mari nume din domeniu, a venit recent la un Heli-biking în Munții Țarcu, pus la cale de cei de la weRIDE. O experiență de neuitat!
CARANSEBEȘ – Cumpărată în 2022 de Agroland cu peste 1 milion de euro de la fiul fondatorului Comtim și Agrobanat, Florentin Cârpanu, Fabrica de Nutreţuri Combinate de la Caransebeș trece de la producţia de furaje convenţionale la furaje bio. Investiția celor de la Agroland se ridică la 200 de mii de euro, bani cu care s-au recondiţionat echipamentele din fabrică şi s-au renovat silozurile şi clădirile!
REŞIŢA – Între 26-28 iulie, Reșița va găzdui ediții pilot ale Street Delivery și UrbanEye Film Festival. Evenimentele incluse în proiectul „Fantasticul Funicular: ultimul an în straie vechi“ vor reprezenta un bun prilej pentru comunitatea locală de a se reuni în jurul celei mai emblematice structuri de patrimoniu industrial a orașului, înainte ca aceasta să intre în șantierul de restaurare și conversie spre viitoarea sa funcțiune: o nouă axă de mobilitate (pietonală și de ciclism) care va conecta centrul orașului și dealurile dimprejur!
