REȘIȚA – Etapa de la Reșița a Campionatului Național de Viteză în Coastă se va desfășura la finalul acestei săptămâni…
CARAȘ-SEVERIN – De pe urma driblingurilor primarului de Oravița printre merele golden ale liberalilor și ionatanele social-democraților au acum de suferit orăvițenii…
CARANSEBEȘ – Cele două fete și-au scris poezia de cartier în bătaie, aproape de Colegiul Național „Traian Doda“, pe strada Vasile Alecsandri din municipiu, cândva prin 11 martie, imaginile ajungând pe internet. Acolo le-au văzut și polițiștii, care au demarat cercetările în acest caz!
CARAȘ-SEVERIN – La liberali – atmosferă irespirabilă, la social-democrați – un ocean de pace, prietenie și recunoștință eternă!
REȘIȚA – Faza zonală a Campionatul Național Școlar la lupte a avut loc la Timișoara, iar Reșița s-a calificat în finală cu 15 sportivi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Acesta este cel mai nou (și ar fi de dorit, ultimul) termen avansat de Municipalitate, privind finalizarea lucrărilor de reabilitare!
CARANSEBEȘ – Ocupanta locului 2 în Divizia A2 Vest, CSM Caransebeș, joacă joi, de la ora 17, la sala CSȘ, cu liderul neînvins al seriei, CSU Târgu Mureș, echipă care sezonul trecut era în prima ligă. CSM Caransebeș și CSU Târgu Mureș vin după victorii în meciurile din acest an!
REȘIȚA – Finala Campionatului Județean de șah clasic a avut loc la finalul săptămânii trecute la Sala Polivalentă, iar jucătorii tineri încep deja să-și confirme valoarea!
REȘIȚA – Cei doi oameni politici, alături de alte personalități cărășene, au stat la aceeași masă la lansarea berii artizanale ce poartă numele fostului mare internațional român!
REȘIȚA – Șoferul autoutilitarei a rămas încarcerat, fiind extras de echipajul specializat. A refuzat însă examinarea medicală și transportul la spital…
REȘIȚA – De interes pentru municipalitatea reșițeană rămân, alături de Casa de Cultură, atât muzeul și vilele UCMR, cât și Furnalul nr. 2!
CARANSEBEȘ – Fostul de acum manager al spitalului din Caransebeș, Adrian Dumbravă, a prezentat un bilanț al celor trei ani în care a condus unitatea sanitară!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta este valoarea estimată a pachetelor ridicate în urma a 7 percheziții domiciliare, de la o rețea de contrabandiști, în dosar fiind deja făcute două rețineri, cu propuneri de arestare preventivă!
CARAȘ-SEVERIN – Județul nostru se află sub avertizare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până mâine, 03 iulie, ora 10!
REȘIȚA – Manifestări dedicate aprinderii primelor două furnale, „momentul zero“ al dezvoltării și devenirii noastre industriale!
CARAȘ-SEVERIN – AquaCaraș vine cu o serie de precizări, urmare a informațiilor apărute în spațiul virtual cu privire la majorarea de la 1 iulie a tarifelor!
CARANSEBEȘ – Sportiva Liliana Dragomir a obținut primul loc la competiția internațională Bucharest 10K Grand Prix, ediția a II-a! Atleta caransebeșeană s-a impus în cursa de 10 km alergare pe șosea fără prea mari emoții, având în vedere faptul a avut un avans de peste un minut față de sportiva de pe locul 2!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului arată din nou cu degetul spre tabăra adversă, care nu se mulțumește doar că a câștigat alegerile, ci murdărește imaginea celui mai performant manager al Spitalului Județean Reșița!
