CARANSEBEŞ – Pentru reabilitarea energetică a acestora ar fi nevoie de aproape 12 milioane de lei, bani care ar putea…
REȘIȚA – Un incident grav a avut loc într-unul dintre autobuzele electrice aflate în circulație. Un individ a rupt mai multe scaune și a distrus un panou din interiorul mijlocului de transport, lăsând urme vizibile ale unui act de vandalism inacceptabil!
CARAȘ-SEVERIN – Din toamnă, șeful județului se va ocupa de noul program de internship, practică și mentorat la Consiliul Județean, ce va fi implementat odată ce va obține finanțare prin bugetul de anul viitor!
REȘIȚA – Echipa de fotbal feminin ACS Sporting Banat organizează acțiuni permanente de selecție pentru categoriile de vârstă U11, U13 și U15, iar în curând se va înființa și grupa de U9!
CARAȘ-SEVERIN – Joi dimineața, potrivit diagnozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitul Dunării la intrarea în ţară…
REȘIȚA – Aceasta e ordinea în care vor demara construcțiile în Mociur și, cel mai probabil, cea în care vor putea fi finalizate și frecventate clădirile!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ADVERTORIAL. E.ON depășește pragul de 100.000 de clienți pe segmentul de soluții energetice – creștere solidă în prima jumătate a anului 2025!
CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii cărășeni au derulat nu mai puțin de 34 de intervenții în situații de urgență, produse în județ, sâmbătă și duminică. Cele mai multe dintre acestea, 23, au fost derulate de echipajele SMURD pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și de transport la spital a celor cu diferite probleme medicale!
CARANSEBEȘ – Adică a unui spațiu ultracentral din Caransebeș, parte a unei clădiri monument situată vizavi de Episcopie. La a doua încercare, Consiliul Local a aprobat scoaterea la licitației a spațiului amintit, după ce, la jumătatea lunii iulie, proiectul de hotărâre n-a întrunit destule voturi ”pentru”!
REȘIȚA – Handbaliștii pregătiți de Marius Bahan și Cristian Ionescu au reluat joi, 9 ianuarie, antrenamentele la Sala Polivalentă! Nu au fost noutăți, iar Bahan va miza și pe câțiva juniori pentru a completa lotul. Play-off-ul va începe undeva la mijlocul lunii februarie!
MUNTELE MIC – Cei cinci turiști timișoreni, aflați în drumeție pe Muntele Mic, au rămas cu mașina înzăpezită după ce s-au abătut de la drumul principal, aventurându-se în zonă pentru a imortaliza în imagini peisajul montan!
CARAȘ-SEVERIN – Ambele răspunsuri pot fi corecte, conform analizei DSP privind dinamica bolilor cronice în perioada 2018-2023!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă 2024 a fost un an plin de realizări, primarul din Măureni va continua, în 2025, seria proiectelor care vor schimba faţa comunei!
REȘIȚA – După o lună plină de bucurie și atmosferă festivă, Târgul de Crăciun de la Reșița, desfășurat între 6 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025, a ajuns la final. Şi a adus bugetului local şi 10.000 de euro! Evenimentul a atras mii de vizitatori care s-au bucurat de decorurile de sărbătoare, mâncărurile tradiționale și activitățile dedicate întregii familii!
REȘIȚA – Fetele de la CSU Reșița vor disputa primele meciuri din 2025 în deplasare: primul, pe 15 ianuarie, cu Universitatea de Vest Timișoara, iar al doilea, pe data de 18, contra fetelor de la Universitatea Cluj!
CARAȘ-SEVERIN – Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timișoara a anunțat modificări temporare în circulația trenurilor Regio, în conformitate cu dispozițiile primite de la Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători – CFR Călători!
CARAȘ-SEVERIN – În urma tăierilor salariale prevăzute de OUG 156/2024 – Ordonanța „Trenuleț”, care vor duce la o diminuare a veniturilor salariale de până la 2.000 de lei pentru un angajat, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, prin Sindicatul Europol, au adoptat o formă radicală de protest! Aceștia au anunțat, în semn de nemulțumire, un mesaj ferm: „Aplicăm AVERTISMENT!“
CARAȘ-SEVERIN – Astfel poate fi rezumată dinamica parcului de autovehicule în anul 2024, comparativ cu cea a anului precedent!
CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a V-a se va reuni după 20 ianuarie și are deja mai multe meciuri amicale în plan, până la reluarea campionatului, la începutul lunii martie!
