CARAȘ-SEVERIN – Mai bună decât în urmă cu 10 ani, situația este încă departe de a fi ideală, la nivelul…
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre ceea ce salvatorii cărășeni vorbesc ca fiind „antrenamente comune pentru misiuni subacvatice reușite“!
REȘIȚA – Handbaliștii reșițeni, cu un lot decimat de accidentări, n-au reușit să le facă față celor de la Sighișoara! Oaspeții s-au impus joi, 15 mai, cu scorul de 35-25 (16-10), în Sala Polivalentă din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Conducătorii vehiculelor ușoare, pe două roți, și-au împărțit amenzile nu tocmai frățește, bicicliștii fiind cei mai arși dintre ei!
RUSCA MONTANĂ – Asta ne-a declarat Sergiu Adrian Toma, primarul din ţinutul cu marmură, când l-am întrebat despre lucrările la…
CARAȘ-SEVERIN – Proiectul pus la punct de principalul dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din piața locală a fost achiziționat de un important jucător global de pe piața energiei verzi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Transport Urban Reșița (TUR) a anunțat că, în perioada 1 ianuarie – 12 mai 2025, a înregistrat un total de 1.440.504 călătorii cu mijloacele de transport public!
REȘIȚA – Cupa Independenței la șah, ediția 2025, a avut loc la finalul săptămânii trecute, iar așa cum indicau calculele hârtiei, candidatul de maestru al Federației Internaționale, Alin Stângu, a ieșit învingător cu 6 puncte din 7 posibile!
TIROL – Un bărbat din Tirol a fost surprins de oamenii legii chiar când scotea la vânzare o serie de unelte electrice reclamate ca furate dintr-o locuință din localitate!
CARAȘ-SEVERIN – Alarmantă sau nu, recolta de arme letale se ridică, în primele 9 luni ale anului, la 48. La acestea se adaugă 16 arme neletale supuse autorizării, 625 de bucăți de muniții, 1 kilogram de pirotehnice și 5.562 de kilograme și 1.644 de litri de substanțe și deșeuri periculoase!
CARAȘ-SEVERIN – Pe listele depuse de acestea se află 148 de candidați, 54 pentru Senat și 94 pentru Camera Deputaților!
CARAȘ-SEVERIN – Perchezițiile pe linia combaterii infracțiuni economice se derulează în județ în cadrul operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române!
CARANSEBEȘ – Sala CSȘ Caransebeș a găzduit în weekend primul turneu destinat junioarelor U19. Gazdele, cu multe jucătoare mai mici ca vârstă în echipă, au reușit o victorie (3-0 cu Westar Arad), pierzând celelalte două partide, 0-3 cu CSM Timișoara și CSȘ Bega Timișoara!
REȘIȚA – Memorialul „Iosif Măzăran” a fost un succes și în acest an, aproximativ 250 de sportivi alergând pentru premiile puse în joc de organizatori! Această competiție organizată în memoria fostului mare antrenor a devenit una tradițională, deja la a V-a ediție, iar nivelul a fost unul ridicat, având în vedere că au participat atleți medaliați la campionatele naționale!
CARAȘ-SEVERIN – Asta a spus liderul PSD, duminică, la lansarea proiectului său de țară pentru alegerile prezidențiale, în contextul planului anunțat de PSD pentru reindustrializarea României!
CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a V-a n-a avut probleme nici cu o altă echipă neînvinsă până sâmbătă și a câștigat cu 3-0 partida de pe terenul din Balta Sărată!
REȘIȚA – Handbaliștii pregătiți de Marius Bahan și Cristian Ionescu au învins sâmbătă, 19 octombrie, în Sala Polivalentă, cu scorul de 32-29 (15-14) liderul CSM Oradea, în etapa a VI-a a Diviziei A, Seria A!
REȘIȚA – Înființate în baza unui proiect finanțat prin PNRR, două centre vor fi amplasate pe străzile Grădiște și Vântului. Cele două centre pe care Primăria Municipiului urmează să le amenajeze până la 30 septembrie 2025 urmează să asigure colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate direct de la cetățeni!
REȘIȚA – CSM Reșița, după succesul la limită cu 1-0 în fața Corvinului Hunedoara, a urcat pe locul 3 în clasamentul Ligii 2! Chiar și așa, Flavius Stoican a spus că nu se îmbată cu apă rece în urma acestei victorii importante și că CSM Reșița va trata la fel de serios și jocul cu Metaloglobus din etapa următoare!
