REȘIȚA – Asta este întrebarea Primăriei Reșița în legătură cu concursul de biciclete pentru copii la Reșița, un eveniment găzduit…
CARAȘ-SEVERIN – Marcel Vela, deputat și președintele PNL Caraș-Severin, a transmis un mesaj de apreciere și susținere pentru artiștii din întreaga țară, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, sărbătorită azi!
CARAŞ-SEVERIN – Dintre toate afecțiunile cronice, bolile și tulburările mintale au înregistrat cea mai mare creștere, de aproape 20%, în perioada 2019-2024!
CARAȘ-SEVERIN – Amplasat în curtea Centrului Universitar UBB, dezvelirea acestuia a avut loc, sâmbătă, la împlinirea a 135 de ani de trecerea în eternitate a poetului național!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că se va ține de cuvânt și va duce la capăt toate lucrările promise. Și…
CARANSEBEȘ – Promovarea în Liga 3 s-a tranșat încă de pe arena din Balta Sărată, unde Timișul Șag s-a impus duminică cu 5-1 în fața celor de la Magica Balta Caransebeș. Duelul dintre campioanele din Caraș-Severin și Timiș, desfășurat în fața a peste o mie de spectatori, a fost unul fără istoric, Șagul predând o lecție de fotbal la Caransebeș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Campionatul Național de karate WUKF pentru copii s-a desfășurat în weekend la Cheile Grădiștei, cu o participare de 580 de sportivi, de la 56 de cluburi!
REȘIȚA – 40 de copii vor putea frecventa, din toamnă, cea mai modernă unitate de învățământ antepreșcolar din Reșița!
CARANSEBEȘ – Una dintre cele cinci statui în mărime naturală ale împărătesei Sissi existente în lume este restaurată în prezent la muzeul din Caransebeș. Procedeul se află în etapa finală, statuia fiind mutată în holul muzeului!
REȘIȚA – Pe lângă detaliile tehnice, Profesorul Universitar Doctor Florin Bîrsășteanu a ținut să sublinieze că această inițiativă nu este una axată pe profit: „Nu mă interesează să creez o afacere din radiologia intervențională. Costurile sunt minime, iar ceea ce contează cu adevărat este să oferim pacienților o soluție mai rapidă și eficientă de diagnostic și tratament. Scopul nostru este să formăm specialiști și să dezvoltăm această ramură pentru binele comunității!“
OBREJA – Autorul, un localnic de 32 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi furat mâncare, alcool și țigări din magazinul în care ar fi pătruns prin efracție!
BUCOȘNIȚA – Potrivit celor de la DRDP Timișoara, accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 6 între Buchin și Slatina-Timiș, tronson pe care se circulă îngreunat!
CARAȘ-SEVERIN – Spune consilierul județean Ioan Crina, care sesizează o serie de anomalii din ograda spitalului, după ce a văzut că la ATI se spală 15 tone de rufe pe lună sau dezinfectanții se adună în stocuri, nefolosiți pentru igienizarea secției!
ORAVIȚA – Lucrările de reabilitare la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Oraviţa, monument istoric de clasă A, vor fi încheiate vara viitoare, spun reprezentanţii primăriei. Peste 5 milioane de lei au fost alocaţi pentru a doua etapă a procesului de restaurare!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul Marius Damian (PSD) a subliniat importanța sprijinului acordat fermierilor români, declarând că acesta reprezintă un element esențial pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii și pentru prosperitatea comunităților rurale din România!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a legitimat câțiva jucători cu mare experiență la nivelul Ligii 3 și își propune să se lupte cu Magica Balta Caransebeș pentru primul loc din Liga a IV-a! Formația condusă de Cristian Șodâncă a luat cam cei mai importanți jucători care au evoluat în trecut în Liga 3 la Voința Lupac și Progresul Ezeriș!
REȘIȚA – Valoarea contractului a crescut cu un milion de lei față de procedura anulată în iulie, în lipsa ofertelor de la constructori!
CARAȘ-SEVERIN – O spune senatorul social-democrat Adrian Torma, făcând o analiză a evoluției salariului minim și a pensiilor!
REȘIȚA – Csikszereda a plecat cu toate punctele din Valea Domanului după ce a câștigat cu 3-2 în fața Reșiței și s-a distanțat în fruntea Ligii 2! Nemulțumirea lui Stoican a fost faptul că echipa sa a primit cu ușurință golurile, iar jucătorii săi au trebuit să alerge după egalare!
