CARANSEBEȘ – Fără gol primit și cu 15 marcate în primele trei etape, elevii lui Gheorghe Manu s-au instalat pe…
REȘIȚA – În această perioadă se dispută meciurile echipelor naționale, iar campionatul Ligii 2 a fost întrerupt până pe 27 martie. Drept urmare, CSM Reșița va susține un joc de pregătire sâmbătă, 22 martie, de la ora 12:30, pe teren propriu, în compania Corvinului Hunedoara, actuala deținătoare a Cupei României!
CARAŞ-SEVERIN – Consilierul județean mărturisește că decizia este una personală și dorește să transmită mulțumiri pentru susținere atât președintelui și colegilor din forul județean, cât și celor din formațiunea politică!
REȘIȚA – Din cele 21 de mandate, liberalii au obținut majoritatea, 13, social-democrații 6 și suveraniștii 2!
BOCȘA – Lucrările de renovare energetică a Centrului Școlar de educație Incluzivă au fost scoase la licitație!
REȘIȚA – Prima ediție a Memorialului „Dan Firițeanu” la fotbal juvenil va avea loc sâmbătă, pe stadionul din Valea Domanului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Acesta nu-și mai putea folosi mâna dreaptă de mai bine de 17 ani, însă intervenția realizată de chirurgul Singh Bhupinder, managerul spitalului din Caransebeș, a fost o reușită!
MEHADIA – Totul s-a întâmplat la o răscruce de drumuri, unde oamenii legii au surprins un transport ilegal de 13,18 metri cubi de lemne de fag!
REȘIȚA – În 2025, dintr-un buget total de 143 de milioane de euro, peste 100 de milioane reprezintă fonduri europene!
CARANSEBEȘ – Și nu oricum, ci cu autobuze electrice, achiziționate de Primăria Caransebeș într-un proiect dezvoltat în parteneriat cu cele două comune limitrofe. În acest sens, cei trei edili, Felix Borcean, Gheorghe Coilă și Cosmin Belci au semnat vineri documentul prin care se înființează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Caransebeș, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică!
REŞIŢA – Pe 13 septembrie, cu ocazia Zilei Pompierilor, la Cinema Dacia din Reșița a avut loc o ceremonie festivă dedicată eroilor din prima linie a intervențiilor în situații de urgență!
MUNTELE MIC – Sâmbătă, 14 septembrie, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, va avea loc pelerinajul anual de la Crucea-monument de pe Muntele Mic. Potrivit Episcopiei Caransebeşului, vor fi aduse spre închinare, pentru credincioşi, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Măru, moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon de la Schitul „Sf. Pantelimon“ din Caransebeș și moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Schitul Feneș!
CARANSEBEȘ – Parcul fotovoltaic de lângă aeroportul din Caransebeș reprezintă un proiect destinat dezvoltării infrastructurii de aviație sustenabile!
REȘIȚA – În anumite dimineţi, în Reșița, tramvaiul revine pe străzi, însă momentan doar în scop de testare. Exact cum a precizat Nelu Popa, primarul municipiului, tramvaiul 1, primul dintr-o serie de vehicule moderne achiziționate, a început să circule, pe porțiuni, pentru a verifica parametrii tehnici și infrastructura de transport înainte de reluarea circulației frecvente!
CARAȘ-SEVERIN – O comedie irezistibilă cu doi prieteni, o soție și o mulțime de probleme deschide noua stagiune a Teatrului de Vest din Reșița!
CARANSEBEȘ – Două dintre acestea sunt venite din Brazilia și SUA, iar celelalte de la Târgu Mureș, Timișoara și Lugoj, obiectivul, chiar dacă nedeclarat cu voce tare, fiind promovarea în prima ligă!
MOLDOVA NOUĂ – Bărbatul, căutat pentru distrugere, violență în familie și conducere fără permis, se ascundea la o asociație de protecția animalelor!
ADVERTORIAL. Toamna se apropie cu paşi repezi, iar organizarea garderobei nu mai trebuie să aştepte. Bineînţeles, garderoba celor mici este la fel de importantă că a noastră, aşa că e o idee bună să începi deja lista de hăinuţe pentru toamna. Sezonul acesta îndreaptă-te către piesel versatile pentru cei mici, pe care aceştia să le poarte cât mai des.
CARAȘ-SEVERIN – Spune Dunca, după ce județul este din nou executat silit pentru bani deja achitați lui Flavius Bozu, fostul manager de la muzeu!





