ZERVEȘTI – Echipa de la poalele Muntelui Mic reia pregătirile la finalul săptămânii viitoare, iar directorul sportiv Silviu Neghină negociază…
CARAŞ-SEVERIN – Au prins curaj victimele violenței domestice de la sate, în cazul cărora creșterea a fost de 96%! Și asta în contextul în care, per ansamblu, în Caraș-Severin, violența domestică este sesizată din ce în ce mai rar!
OȚELU ROȘU – Misiunile au vizat atât siguranța și confortul cetățeanului, cât și descurajarea consumului de alcool în public și a fumatului în spații publice!
CARANSEBEȘ – Cele două obiective fac parte din strategia Primăriei Caransebeș de a închide cercul modernizării infrastructurii educaționale din municipiu!
REȘIȚA – Clădirea Muzeului Banatului Montan din Reșița se află într-un amplu proces de reabilitare, lucrările fiind realizate în prezent…
CARAȘ-SEVERIN – Ciudanovița, Prigor, Târnova și Ticvaniu Mare sunt cele patru comune care beneficiază de finanțări importante prin Programul „Anghel Saligny“!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – După o pauză îndelungată, handbalul feminin juvenil din Caraș-Severin a făcut un pas important înainte odată cu organizarea Campionatului Județean de junioare IV! Competiția a adunat la start mai multe echipe din județ și a demonstrat că interesul pentru acest nivel de vârstă este în creștere, oferind un început promițător pentru viitorul handbalului feminin local!
REȘIȚA – „Pas cu pas, griul comunist dispare din Reșița!“, anunță primarul Ioan Popa, după semnarea contractului de finanțare pentru reabilitarea energetică a trei blocuri-turn din Govândari!
BĂILE HERCULANE – Vila „Livia“, cunoscută istoric drept Vila „Băncii“, unul dintre reperele arhitecturale ale stațiunii Băile Herculane, și-a recăpătat strălucirea de odinioară și va fi redeschisă publicului în primăvara acestui an!
FOROTIC – Afectată de mișcările de pământ din ultimii ani, biserica din localitatea Forotic are nevoie urgentă de reparații. Pentru a mobiliza comunitatea și autoritățile să se implice în acest demers, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat recent Sfânta Liturghie în lăcașul de cult vechi de aproape trei secole!
REȘIȚA – Banii sunt pentru transformarea completă a spațiilor publice, întinse pe 58.000 de metri pătrați: spații verzi și zone plantate extinse, locuri de joacă și de relaxare, drumuri, alei și trotuare modernizate, parcări smart!
REȘIȚA – Primăria Reșița anunță închiderea temporară a circulației rutiere pe strada Aleea Sportivilor, în perioada 27 ianuarie – 16 februarie 2026, pe tronsonul cuprins între magazinul Diamant și Complexul Sportiv „Francisc Vaștag”!
REȘIȚA – În perioada 23–25 ianuarie 2026, municipiul Sighișoara a devenit un veritabil centru de referință al karate-ului românesc, găzduind Cursurile Naționale de Perfecționare pentru instructori, antrenori și arbitri, organizate sub egida Federației Române de Karate WUKF!
REȘIȚA – CSM Reșița își întărește compartimentul defensiv prin aducerea tânărului portar Iustin-Constantin Chirilă. În vârstă de doar 19 ani, Chirilă se alătură formației rosso-nere sub formă de împrumut până la vară, de la FC Universitatea Cluj!
CARAȘ-SEVERIN – Călătorii din județul Caraș-Severin care folosesc trenurile internaționale ale CFR Călători vor fi din nou nevoiți să schimbe trenul cu autobuzul, din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară din vestul țării. Transbordările auto vor avea loc în data de 29 ianuarie 2026, pe segmentul Caransebeș – Timișoara Nord!
RUDĂRIA – Un val de solidaritate și compasiune a cuprins o comunitate din Caraș-Severin, după ce o familie a rămas fără locuință și fără agoniseala de-o viață în urma unui incendiu devastator!
CARAȘ-SEVERIN – Situația gripei în județul Caraș-Severin este una stabilă, fără evoluții alarmante, potrivit declarațiilor medicului specialist în medicină de urgență Alexandru Ciuta!
CARAȘ-SEVERIN – Cele trei localități cărășene au fost vizate, sâmbătă și duminică, de acțiuni de amploare, atât pe linie rutieră, cât și pe ordine și siguranță publică. În zilele de 24 și 25 ianuarie, acțiuni de tip „blocadă“, inclusiv activități preventive, au fost derulate de polițiștii cărășeni la Reșița, Bocșa și Băile Herculane!
CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin a pierdut primul amical al iernii disputat la Timișoara, în fața echipei antrenate de caransebeșeanul Dan Alexa. A fost 5-0 (Tătaru 48, Avramescu 62, Rotariu 75, Cociș 77, Vîrtej 84) pentru alb-violeții care au avut o săptămână în plus de pregătire față de băieții lui Manu, însă prima repriză a fost una încheiată cu scor alb, chiar dacă Poli a dominat jocul!
