CARANSEBEȘ – Trupa de la poalele Muntelui Mic s-a reunit de câteva zile cu antrenamente ușoare, iar vineri după-amiază a…
CARAȘ-SEVERIN – Un conducător de autocamion a fost prins trișând aparatura, pentru a conduce continuu, nestingherit, pe „drumul morții“, chiar și peste cele 9 ore permise de lege!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit INS, acesta s-a menținut negativ în decembrie, ca de altfel pe parcursul întregului an 2025!
CARAȘ-SEVERIN – Cu o cifră de afaceri însumată de 1,4 miliarde lei în 2023, acestea sunt ultimele firme din județ rămase pe lista Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF!
REȘIȚA – Transport Urban Reșița (TUR) a anunțat că, în perioada 1 ianuarie – 12 mai 2025, a înregistrat un…
TIROL – Un bărbat din Tirol a fost surprins de oamenii legii chiar când scotea la vânzare o serie de unelte electrice reclamate ca furate dintr-o locuință din localitate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Doar pe hârtie, urmare a deciziei Tribunalului Caraș-Severin într-un dosar din 2013, pentru că în realitate ele rămân, ca și până acum, expuse tot în Triaj!
CARAȘ-SEVERIN – Deputata Silvia Mihalcea (PSD) a prezentat marţi principalele priorități legislative pentru începutul sesiunii parlamentare, subliniind că măsurile adoptate în 2026 trebuie să pună oamenii pe primul loc!
CARAȘ-SEVERIN – Consilierul județean Ovidiu Bistrian critică ultimele declarații publice ale primarului din Oțelu Roșu, Grigore Goja, afirmând că „este nevoie de câteva precizări clare“, în contextul declarațiilor făcute despre situația administrativă a orașului!
REȘIȚA – CSM Reșița își îndreaptă atenția spre Cupa României! Rossonerii vor debuta în competiție în turul al treilea, unde vor înfrunta rivala bănățeană Politehnica Timișoara!
CARAŞ-SEVERIN – La ambele probe, Limba română şi Matematică, cei 16 candidaţi au fost daţi afară pentru că au vrut să copieze!
CARANSEBEȘ – În ciuda notificării de la CNI privind încetinirea lucrărilor, constructorul le continuă, a dat asigurări primarul Caransebeșului!
CARAȘ-SEVERIN – Expoziția ”Miros de pâine caldă. Pâinea în Dacia” mai poate fi vizitată până vineri în foaierul CUUBB din Reșița, după care va pleca la Deva!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului crede că acesta va fi efectul advers al blocării unor lucrări pe ”Anghel Saligny”. Lăsate de izbeliște, la reluarea finanțării, multe ar trebui refăcute, pe costuri suplimentare!
REȘIȚA – Tabăra Internațională de matematică ”Appex Maths” 2025 la șah rapid de la Reșița s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute și a fost organizată cu sprijinul Primăriei Reșița! La această competiție de la Sala Polivalentă au participat și câțiva juniori din județul Caraș-Severin!
BOZOVICI – Asta ne-a declarat managerul Spittalului Judeţean Reşiţa, Cosmin Librimir, vizavi de concretizarea ideei ca la Staţionarul 4, adică la unitatea sanitară de la Bozovici, să se deschidă, de la 1 septembrie, un centru de primiri urgenţe!
CARAȘ-SEVERIN – Așa arată sintetic anul 2024 pentru cele 106 întreprinderi mijlocii din județ, conform bilanțurilor depuse la Finanțe!
REȘIȚA – Tunesquad Reșița este o echipă de flag football înființată de cei care au practicat fotbalul american la Reșița Locomotives! Un meci durează 50 de minute, sunt 2 reprize a câte 20 de minute și 10 minute pauza. 5 jucători sunt pe teren, iar lotul este de minimum 8 și maximum 12 persoane. Pe lista de înscrieri se pot trece si 20!
CARAŞ-SEVERIN – În total, viteza excesivă a făcut obiectul a peste 730 de sancțiuni contravenționale, într-o săptămână. Roadpol-Speed, acțiunea vizând viteza excesivă, a fost derulată în județul nostru între 4 și 10 august, sub coordonarea Serviciului Rutier din cadrul Poliției județului!
