CARAŞ-SEVERIN – Dacă 2024 a fost un an plin de realizări, primarul din Măureni va continua, în 2025, seria proiectelor…
REȘIȚA – Femeia era deja cu altcineva, când fostul i-a pândit, înarmat, din garajul locuinței, năpustindu-se asupra celor doi când i-a văzut ieșind. Fosta concubină s-a ales cu leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar noul concubin cu traumatisme care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri. Iar agresorul, fostul concubin, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile!
CARAȘ-SEVERIN – Cele 8 luni în care șeful județului a condus singur, fără să fie ajutat de vicepreședinți, au dat naștere la fel de fel de speculații!
CARAȘ-SEVERIN = Este vestea bună dată de senatorul Adrian Torma (PSD), care a vorbit despre noile măsuri de sprijin pentru fermieri, inclusiv despre limitarea importurilor din Ucraina!
CARAȘ-SEVERIN – Decizia președintelui Consiliului Județean de a se retrage de pe prima poziție de la Senat survine în urma…
CARAŞ-SEVERIN- În şedinţa Consiliul Politic Judeţean, s-a discutat şi despre organizarea partidului în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie şi 8 decembrie! Social-democraţii cărăşeni şi-au impus câştigarea acestora pentru a oferi un sprijin semnificativ lui Marcel Ciolacu, viitorul Preşedinte al României!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
OȚELU ROȘU – Tomy Andrei Ciucă, alături de selecționatele de futnet ale României, atât la nivel de juniori, cât și de seniori, se află în pregătire la Cluj-Napoca, înainte de Campionatul Mondial U21 și Campionatul European!
CARAȘ-SEVERIN – O percheziție domiciliară, la adresa unui cărășean bănuit de contrabandă calificată cu arme, a fost pusă în scenă, în 30 iunie, sub coordonarea unui procuror de la Judecătoria Caransebeș!
REȘIȚA – După venirea atacantului Nicu Modan, un alt jucător de la Dumbrăvița a semnat cu CSM Reșița! Claudiu Apro a ajuns la o înțelegere cu clubul din Valea Domanului și va face parte din lotul rosso-nerilor în noul sezon al Ligii 2! Apro, bănățean din Gătaia, în vârstă de 29 de ani, evoluează pe postul de fundaș central!
CARAȘ-SEVERIN – Crede șeful județului, care vorbește despre prioritățile Caraș-Severinului, pornind de la reindustrializare, până la infrastructura de transport și turism!
CARAȘ-SEVERIN – Recolta oamenilor legii a cumulat 200 de kilograme de articole pirotehnice!
CARAȘ-SEVERIN – Cele mai multe misiuni ale pompierilor militari cărășeni au fost de acordare de prim ajutor și de asistență de persoane!
REŞIŢA – Exponatul lunii ianuarie la Muzeul Banatului Montan este o fotografie reprezentând Cinematograful „Astra“ din Reșița, în prima jumătate a secolului al XX-lea!
CARAȘ-SEVERIN – Au fost sesizate 49 de fapte penale și au fost sancționate 642 de contravenții, valoarea amenzilor aplicate ridicându-se la 177.000 de lei!
CARANSEBEȘ – Asta le transmite primarul Felix Borcean celor care vor să intre cu mașina până în fața ușii grădiniței din Centrul Civic al Caransebeșului!
CARAȘ-SEVERIN – Asta crede șeful AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, despre liderul Ligii a IV-a, care mai mult ca sigur va reprezenta județul la barajul de promovare!
CARAȘ-SEVERIN – Nu e vorba de o glumă, ci de grave acuzații de fals și uz de fals, în urma cărora Spitalul Județean ar fi cerut aproape 3 milioane de lei, pentru renumita stație de oxigen „catastrofă“!
REȘIȚA – Nu chiar de acum, ci de abia după ce proiectantul va veni cu o soluție tehnică potrivită, facilă și acceptabilă financiar!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, Viorel Lolea, a făcut bilanțul din prima parte a sezonului din Liga a IV-a, a V-a, și din campionatul județean de futsal masculin și feminin!
