CARANSEBEȘ – În etapa a doua din Liga a IV-a Caraș-Severin, gugulanii au trecut, cu emoții, de hopul cu Voința…
REȘIȚA – Sportivii Clubulului Sportiv Școlar Reșița au participat la Campionatul Național Școlar de Lupte Libere și Lupte Feminine U17, desfășurat în perioada 27-28 februarie 2026, la Târgu Jiu, unde au obținut mai multe clasări pe podium!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru ca semnalul transmis de binecunoscutul exercițiu de alarmare publică „Miercurea sirenelor“ să nu fie interpretat ca o alarmă reală, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a decis, cu o zi înainte, amânarea acestuia!
CARANSEBEȘ – Este isprava unui tânăr de 26 de ani din Caransebeș, reținut de Poliție după ce s-a întors la un magazin, căruia i-a spart ușa în încercarea de a se răzbuna pe cei care l-au raportat la 112 că a făcut scandal!
REŞIŢA – Mai precis, vor avea de acum interzis să mai circule pe anumite tronsoane rutiere și orare din Reșița.…
REȘIȚA – După o muncă titanică de câțiva ani de zile, a venit și momentul lansării celor două volume intitulate ”Rosso-nerii din Banat”, care cuprind istoria clubului, statutul și palmaresul, dar și cronicile inedite ale celor 500 de meciuri jucate pe prima scenă a fotbalului românesc! Lansarea celor două volume va avea loc miercuri, 25 iunie, de la ora 17.00, în Aula Magna a Centrului Universitar al UBB din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru că echipa reșițeană de fotbal n-a promovat, aleșii județului au pus în discuție redirecționarea finanțării dinspre CSM…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre cifrele lunii ianuarie, când reprezentantele sexului frumos au reușit cu 5,88% mai multe angajări în Caraș-Severin decât bărbații!
CARAȘ-SEVERIN – Vești excelente pentru comunitatea locală din Măureni! Elevii și tinerii din localitate se pot bucura de un nou proiect dedicat sportului și activităților educative, după ce Compania Națională de Investiții a recepționat obiectivul de investiții cu numărul 18/2026!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 138 de contravenții au fost aplicate anul trecut, de Poliția Animalelor, în județul nostru!
REȘIȚA – Hoții au spart casieria unității poștale în noaptea de 11 spre 12 septembrie, în jurul orei 00.30. Autorii au rămas deocamdată anonimi!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă pare greu de crezut, legea prestatorilor casnici, plătiți exclusiv pe tichete, începe să prindă și în Caraș-Severin!
CARANSEBEȘ – Un copil din Reșița, născut cu ptoza congenitală a pleoapei drepte (pleoapa căzută), a fost operat cu succes la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Intervenția chirurgicală reconstructivă a fost realizată de managerul unității medicale, chirurgul plastic Bhupinder Singh, și a durat două ore, sub anestezie generală!
CARAȘ-SEVERIN – Concluzii la finalul unei întâlniri de lucru istorice. Le-au tras patru deputați și-un senator, un vicepreședinte de CJ, prefectul și reprezentanții mai multor sindicate din județ!
ADVERTORIAL. În 2015, Profi a făcut un pas curajos, deschizând primele magazine Profi LOCO în zone unde nimeni altcineva nu îndrăznise să aducă un format de retail modern dedicat ruralului. Atunci, mulți se îndoiau că un supermarket ar putea funcționa într-un sat, dar Profi a crezut în oamenii de la țară și a investit în viitorul lor. Intre timp, acest format a evoluat constant, devenind sinonim cu comerțul modern conectat la realitățile satului românesc și ale zonelor extraurbane în general.
BOZOVICI – Măsura a fost luată de Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat), ca urmare a scăderii accentuate a nivelului apei în acumularea Tăria, principala sursă de alimentare cu apă a localității!
CARAȘ-SEVERIN – În centrul activităților se află zilele de 13 și 15 septembrie – Ziua Pompierilor din România și cinstirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul pompierilor români și al Banatului!
REŞIŢA – Asociația Culturală ”Reșița Română” organizează, în 13 și 14 septembrie, cea de-a XIV-a ediție a festivalului ”Zilele Palatului Cultural din Reșița”, un eveniment dedicat promovării culturii și tradițiilor din Banatul de Munte. Manifestarea se va desfășura atât la Palatul Cultural, cât și în centrul civic al municipiului, cu un program divers ce îmbină folclorul autentic cu muzica clasică!
REȘIȚA – Universitatea ”Babeș-Bolyai” își deschide porțile noului an universitar la Reșița cu o infrastructură educațională complet modernizată, oferind studenților condiții de învățare și practică la nivel european!
CARAȘ-SEVERIN – În pofida ploilor din noaptea de marți spre miercuri, județul nu a dus lipsă de incendii de vegetație. Miercuri, deși au fost înregistrate doar două arderi necontrolate, în Dalboșeț și Mercina, pagubele au fost impresionante, fiind mistuite 22 de hectare de vegetație!
