OȚELU ROȘU – O medalie de argint și două de bronz au obținut sportivele legitimate la Clubul Sportiv Oțelu Roșu,…
REȘIȚA – Organizația PSD Reșița s-a reunit recent într-o întâlnire descrisă de președintele filialei, Ionuț Gârtoi, drept „plină de energie, idei și dorință de implicare“. Evenimentul a reunit atât actuali membri activi, cât și foști lideri ai organizației, semn al continuității și unității în interiorul partidului local!
FOTBAL – Emeric Ienei s-a stins din viață astăzi, 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani, la spital, în Oradea, din cauza unei comoții cerebrale. Este o veste extrem de tristă pentru fotbalul românesc, ținând cont de ce reprezenta Emeric Ienei!
CARANSEBEȘ – Cu primarul Felix Borcean, dar și cu foști sau actuali edili precum Mirco Lechici sau Cătălin Golu, în tribună, liderul Ligii a V-a n-a avut un meci tocmai ușor la Răcășdia, acolo unde gazdele au fost cele care au deschis scorul, caransebeșenii primind astfel al treilea gol în această ediție de campionat!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este un calificativ desprins din Raportul pe 2024 al Gărzii de Mediu, relativ la starea de salubrizare…
CARAȘ-SEVERIN – A apărut și prima reacție oficială după descinderile din această dimineață, de la Primăria Păltiniș și Primăria Caransebeș, dar și de la domiciliul fostului șef de la Cadastrul Primăriei Caransebeș, actual angajat al Primăriei Păltiniș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Amplasamentul viitoarei clinici se află pe str. Spitalului, în proximitatea Centrului Civic, și este situat în apropierea intersecției generate de str. Spitalului, str. Mihai Eminescu și bld. I.L. Caragiale. Spațiul este delimitat de Policlinică, SJUR-Staționar 2, CNAS, DSP, o clădire de birouri, un hotel, locuințe individuale, parcări, spații verzi și circulații auto!
VEST – Mai mult, a plecat de la locul faptei cu mașina, deși avea și permisul de conducere suspendat!
REȘIȚA – Flavius Stoican răsuflă ușurat după victoria cu scorul de 1-0 obținută de echipa sa cu CS Tunari, însă tehnicianul nu s-a ferit să evidențieze problemele care persistă în jocul formației!
REȘIȚA – În cazul celor trei profitabile povestea merge mai departe, în timp ce pentru a patra, cea de poveste… se suspendă!
REȘIȚA- Subiectele la Limba și literatura română din prima zi a examenului de Bacalaureat au fost, se pare, o piatră de încercare pentru doi elevi de la un liceu din Caransebeș, aceștia fiind eliminați pentru tentativă de fraudă!
CARAŞ-SEVERIN – În minivacanța de Rusalii, peste 280 de polițiști au acţionat, în medie, zilnic, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, precum şi pentru prevenirea accidentelor rutiere!
CARANSEBEȘ – S-au finalizat lucrările începute în urmă cu câteva luni, pacienții și medicii având acum toate condițiile în cele cinci săli de operație aflate la etajul 7 al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș. Potrivit managerului Bhupinder Singh, blocul operator a fost realizat și dotat la standarde europene, cu ajutorul banilor de la Primăria Caransebeș (prin fonduri europene), de la Ministerul Sănătății, dar și din bugetul spitalului!
CARANSEBEȘ – Juniorul Christian Arrydan Tamaș, legitimat la CSM Caransebeș și campion național U16, a participat la Campionatul European Școlar. Competiția s-a desfășurat în perioada 29 mai – 8 iunie, la Mamaia!
REȘIȚA – Reșițeanul Cristi Chivu (44 de ani) este noul antrenor al lui Inter, acesta fiind prezentat oficial la gruparea de pe Giuseppe Meazza luni după-amiază!
REȘIȚA – Dacă e al Primăriei și e chiar sub construcția ta, între 8,80 și 41,67 euro/mp, în funcție de cartierul în care se află!
GRĂDINARI – Ediția din acest an a „Color the Village” s-a încheiat! Păstrând specificul locului, casele din Grădinari au fost reabilitate datorită muncii depuse de voluntari veniți din toată țara!
CARAȘ-SEVERIN – Adunarea Generală a Asociației Judenețe de Fotbal Caraș-Severin și-a ales noul Comitet Executiv! În cadrul ședinței Adunării Generale Extraordinare a AJF Caraș-Severin din 6 iunie 2025, s-a votat noua componență a Comitetului Executiv al AJF Caraș-Severin. Viorel Lolea a fost reales cu unanimitate în funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin!
