CARAŞ-SEVERIN – Săptămâna trecută, în cadrul ședinței Consiliului Județean, au fost alocate fonduri tuturor orașelor și comunelor din județ. Primarii…
FÂRLIUG – Infrastructura culturală a comunei Fârliug se dezvoltă vizibil, grație finanțărilor obținute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)!
RĂCĂŞDIA – Nicoleta Lechici, primarul comunei Răcășdia, ne-a anunțat stadiul mai multor investiții majore care se derulează în prezent în comună, cu finanțări prin ”Anghel Saligny”, PNRR, AFM și din bugetul local!
CARAȘ-SEVERIN – Se desfășoară într-un ritm alert lucrările la refugiul Scheiu, situat la o altitudine de 2001 metri, în Munții Țarcu. Potrivit celor de la Serviciul de Voluntariat Montan, alături de colegii de la Salvamont Caraș-Severin – Muntele Mic s-au facut pași importanți pentru finalizarea exteriorului înaintea sosirii vremii neprietenoase!
CARAȘ-SEVERIN – Deși numărul salariaților a crescut în primul semestru, producția industrială și cifra de afaceri totală au fost în…
REȘIȚA – Ziua Europeană a Sportului Școlar a fost sărbătorită vineri, 27 septembrie, de către elevii claselor I B, III B, V C și VI B de la Colegiul Naţional „Mircea Eliade”, Reşiţa fiind parte din acest proiect!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Asta au descoperit, în prima etapă a unui proiect european de restaurare a râurilor din Carpații Meridionali, cei de la Rewilding România!
REȘIȚA – Antrenorul Flavius Stoican ar vrea să continue pe banca tehnică a Reșiței și în sezonul viitor, având în vedere faptul că în ultimele două sezoane echipa a fost în creștere!
REȘIȚA – Partida dintre CSM Reșița și Csikszereda Miercurea Ciuc de sâmbătă, 10 mai, s-a terminat cu scorul de 1-1, meci ce a contat pentru penultima etapă din play-off!
CARAȘ-SEVERIN – Iar alți opt au rămas cu incapacitate temporară de muncă, urmând să se stabilească dacă a fost sau nu vorba despre accidente de muncă!
REȘIȚA – Municipiul a intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă, astăzi, odată cu deschiderea oficială a Târgului de Crăciun din Centrul Civic. Evenimentul, mult așteptat de localnici și turiști, are o atmosferă de poveste, luminițe strălucitoare, și o diversitate de produse artizanale și culinare!
REȘIȚA – Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin și Aquacaraș s-au unit pentru a face din CSM Reșița o echipă puternică, care pe viitor să evolueze în Superligă! Momentan, obiectivul este play-off-ul Ligii 2, iar o prezență în primele șase echipe îi face pe conducătorii clubului reșițean să spere la mai mult: o promovare în Liga 1 încă din acest sezon competițional!
CARAȘ-SEVERIN – În noul Parlament vom fi reprezentați de 3 reprezentanți ai PSD și câte unul de la PNL, AUR, USR și POT!
CARANSEBEȘ – Așa a reacționat primarul Caransebeșului la aflarea veștii că alegerile prezidențiale au fost anulate de Curtea Constituțională. Potrivit lui Felix Borcean, era aproape imposibil ca judecătorii de la Curtea Constituțională să nu ia această măsură după câte informații au apărut despre campania candidatului „rusofil și rusofon”!
ACTUALITATE – Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, astăzi, anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Decizia implică reluarea întregului proces electoral, inclusiv stabilirea unei noi date pentru alegeri!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a semnat un nou proiect transfrontalier pentru situații de urgență, cu finanțare europeană, cu parteneri sârbi. Este vorba despre atragerea unei sume de 2,3 milioane de euro pentru intervenții rapide în situații de urgență!
GLIMBOCA – Cei șase tineri, cu vârste între 17 și 26 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din Oțelu Roșu, după ce ar fi participat la o încăierare în centrul comunei Glimboca!
CARAȘ-SEVERIN – CNAIR a semnat, joi, contractul pentru studiul de fezabilitate al drumului de mare viteză Caransebeș-Lugoj. Ofertantul câștigător al licitației, Ingenieria Expeciaizada Obra Civil e Industrial SA (Spania), are de acum la dispoziție 16,07 milioane lei (fără TVA) și 21 de luni pentru finalizarea acest contract!
REȘIȚA – Elevii din Reşiţa au acum un motiv în plus să folosească transportul public. Municipalitatea a introdus carduri de transport gratuite pentru toți elevii care utilizează autobuzele și tramvaiele din oraș!





