CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului vor putea vota online de oriunde, prin introducerea unui sistem care va permite organizarea de ședințe…
CARANSEBEȘ – Conducătorul unui motociclu a ajuns la spital după ce a fost lovit de un autoturism condus de o femeie care a încercat să facă un viraj pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă oficial au transmis serviciilor publice de ocupare faptul că vor concedia 41 de angajați, reprezentanții companiei ne asigură că, de fapt, este vorba despre o procedură de reorganizare!
ZORLENȚU MARE – Un apel la 112 sesiza un incendiu produs la acoperișul unei case din Zorlențu Mare, în noaptea de 28 spre 29 mai, la fața locului intervenind imediat pompierii militari reșițeni cu două echipaje, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, intervenției alăturându-i-se și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Cu o cifră de afaceri însumată de 1,4 miliarde lei în 2023, acestea sunt ultimele firme din județ rămase pe lista Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF!
REȘIȚA – Transport Urban Reșița (TUR) a anunțat că, în perioada 1 ianuarie – 12 mai 2025, a înregistrat un total de 1.440.504 călătorii cu mijloacele de transport public!
REȘIȚA – Cupa Independenței la șah, ediția 2025, a avut loc la finalul săptămânii trecute, iar așa cum indicau calculele hârtiei, candidatul de maestru al Federației Internaționale, Alin Stângu, a ieșit învingător cu 6 puncte din 7 posibile!
REȘIȚA – Vorbim despre doi cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, care erau procurate, oferite chiar gratis, iar mai apoi vândute în mod repetat în municipiul de pe Bârzava!
CARAȘ-SEVERIN – În județ vor fi amplasate în curând 10 sisteme fixe de monitorizare a transporturilor de masă lemnoasă!
REȘIȚA – Transport Urban Reșița (TUR) aduce la cunoștința publicului călător o serie de modificări în programul de funcționare al punctelor de vânzare și al transportului public, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii!
CARAȘ-SEVERIN – Cu o deosebită bucurie, specialiștii Administrației Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița au făcut recent un mare anunț: după 190 de ani, o plantă extrem de rară în România a fost redescoperită în Banatul Montan!
CIUDANOVIȚA – Vineri, comuna se transformă într-un centru efervescent al energiei, solidarității și bucuriei de primăvară. Sub numele „Ciudanovița în Mișcare“, localitatea va găzdui un eveniment amplu dedicat mișcării, muzicii și comunității, cu un puternic caracter caritabil!
REŞIŢA – Odată aplicate, vor crește chiriile pentru cabinete medicale, farmacii, puncte farmaceutice și alte spații conexe actului medical!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă în urmă cu o lună liderul Ligii a V-a câștiga doar cu 3-1 la Răcășdia, de această dată, în prima etapă din play-off, victoria caransebeșenilor a fost una categorică. De partea celalată, Voința se poate mândri că a reușit să înscrie de două ori contra CSM-ului, adică jumătate din golurile primite de aceștia în tot campionatul!
REȘIȚA – Echipa din Valea Domanului a făcut demersurile necesare pentru obținerea licenței de SuperLiga României, iar acum fotbaliștii de la CSM Reșița trebuie să obțină și pe teren promovarea, prin câștigarea barajului împotriva unei echipe din play-out-ul Ligii 1!
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 5.000 ha de pădure privată nu au fost încă preluate în pază, în ciuda notificărilor transmise în urmă cu opt ani!
REȘIȚA – Victima de 68 de ani locuia într-o casă de pe strada Banaduc din municipiul Reșița, care s-a făcut scrum în urma unui scurtcircuit electric!