CARAȘ-SEVERIN – Aproape 5.000 ha de pădure privată nu au fost încă preluate în pază, în ciuda notificărilor transmise în…
CARAȘ-SEVERIN – Dacă în urmă cu o lună liderul Ligii a V-a câștiga doar cu 3-1 la Răcășdia, de această dată, în prima etapă din play-off, victoria caransebeșenilor a fost una categorică. De partea celalată, Voința se poate mândri că a reușit să înscrie de două ori contra CSM-ului, adică jumătate din golurile primite de aceștia în tot campionatul!
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 5.000 ha de pădure privată nu au fost încă preluate în pază, în ciuda notificărilor transmise în urmă cu opt ani!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – În urma unei finanțări obținute de la Guvern, comuna Carașova va avea una dintre cele mai moderne piste de biciclete!
CARAȘ-SEVERIN – Retoric, chiar fără semne de punctuație, aceasta poate fi în egală măsură o întrebare sau un răspuns!
DALBOȘEȚ – Viitura din noaptea de sâmbătă spre duminică a fost de scurtă durată, însă chiar și așa a produs pagube considerabile, stratul de nămol rămas în urma apelor ajungând la 20 de cm!
CARAȘ-SEVERIN – Îndrăznețul proiect inițiat de municipalitatea reșițeană, care a avut mai multe opriri în Consiliul Județean Caraș-Severin decât are gări pe traseu, a mai avut parte de o ultimă zvâcnire: pentru predarea în lucru celor de la CFR!
REȘIȚA – CSM Reșița a obținut un punct duminică, 27 aprilie, din disputa cu CSO Teutonii Ghimbav, scor final 30-30 (15-17), în etapa a XI-a a play-off-ului de promovare! Rezultatul de egalitate a fost obținut în ultimele secunde ale meciului!
REȘIȚA – Duminică, 27 aprilie, în Parcul „Episcop Martir Valeriu Traian Frențiu” (Cărășana) din Reșița, a avut loc ceremonia de dezvelire și binecuvântare a bustului dedicat episcopului martir greco-catolic. Evenimentul a reunit numeroși credincioși, oficialități locale și reprezentanți ai Bisericii!
CARAȘ-SEVERIN – În urma unei finanțări obținute de la Guvern, comuna Carașova va avea una dintre cele mai moderne piste de biciclete!
CARAȘ-SEVERIN – Retoric, chiar fără semne de punctuație, aceasta poate fi în egală măsură o întrebare sau un răspuns!
DALBOȘEȚ – Viitura din noaptea de sâmbătă spre duminică a fost de scurtă durată, însă chiar și așa a produs pagube considerabile, stratul de nămol rămas în urma apelor ajungând la 20 de cm!
GRĂDINARI – Asociația Acasă în Banat a dat startul înscrierilor pentru voluntari la Color the Village – Grădinari 2025!
REȘIȚA – Doar la prima strigare ar putea strânge aproape 300.000 de euro (fără TVA) în urma celor 11 licitații publice!
REȘIȚA – Pe scurt, „Creeps“ se referă la acea dezintegrare a sinelui autentic în fața presiunilor sociale, economice și digitale!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 26-27 aprilie, polițiștii cărășeni derulează, la nivel de județ, o serie de acțiuni care vizează ilegalitățile comise de pietoni, care pot avea consecințe deosebit de grave, mai ales pentru ei!