REȘIȚA – Reșița devine, la finalul acestei săptămâni, capitala luptelor feminine! Tinere sportive din șase țări vin să își măsoare…
MOLDOVA NOUĂ – Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, ar fi publicat online materiale indecente, pentru a racola minori!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Samuel Miclău, președintele Alianței pentru Unirea Românilor Caraș-Severin, a susținut prima conferință de presă din acest an, anunțând reluarea întâlnirilor periodice cu jurnaliștii și continuarea acțiunilor de protest în județ!
REȘIȚA – Anulată în urmă cu doi ani, licitația având ca obiect construirea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice a fost reluată!
CARAȘ-SEVERIN – Și asta doar în primele șase luni ale acestui an! Distribuitorul Delgaz Grid a „contorizat“ peste 660 de…
REȘIȚA – Județul nostru a obținut rezultate remarcabile la etapa interjudețeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Vorbim despre etapa interjudețeană, derulată zilele trecute, la ISU Dolj!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – PSD Reșița anunță lansarea unui program săptămânal de întâlniri și audiențe dedicate reșițenilor, inițiativă menită să aducă organizația mai aproape de problemele și ideile comunității locale!
CARAȘ-SEVERIN – Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin informează asigurații că eventualele probleme tehnice apărute la nivelul Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) nu afectează accesul la servicii medicale și tratamente!
CARAȘ-SEVERIN – Primarul comunei Berzasca, Petru Furdui, critică ferm măsurile recente propuse de Guvern, avertizând că acestea riscă să afecteze direct viața comunităților mici și rurale!
CARAȘ-SEVERIN – Asta potrivit Biroului Vamal de Interior potrivit căruia numărul instalațiilor înregistrate în județ a scăzut la 66!
REȘIȚA – Primăria Reșița anunță că lucrările pentru realizarea noii promenade și a pistelor de biciclete, care vor lega Centrul de Govândari pe o distanță de 4,6 kilometri, au avansat vizibil în ultimele luni. Proiectul urmărește să unească cei doi poli ai orașului printr-un traseu modern de agrement și mobilitate urbană!
REȘIȚA – Distincții de prestigiu în karate WUKF au fost obținute de sportivii legitimați la CSM Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Duelul dintre cele două Nere, Bogodinț și Bozovici, de duminică, 21 septembrie, s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea campioanei en-titre, în etapa a III-a Ligii a IV-a! Găman a reușit să înscrie cele două goluri ce le-au adus celor de la Bogodinț încă trei puncte în clasament, în timp ce Burkhan a marcat pentru Nera Bozovici!
CARAȘ-SEVERIN – Asta a constatat șeful CJAS Caraș-Severin, după ce a trecut pragul a două dintre staționarele Spitalului Județean de Urgență din Reșița!
BĂILE HERCULANE – Incidentul s-a produs în weekend pe traseul turistic din Munții Domogled, bărbatul suferind, cel mai probabil, un stop cardio-respirator!
REȘIȚA – Polițiștii reșițeni au fost anunțați prin 112, duminică dimineață, în jurul orei 8.53, despre faptul că un garaj ar fi fost spart la Reșița, iar din incintă ar fi fost furat un autoturism. Luni, în jurul orei 4.50 dimineața, polițiștii orăvițeni care se aflau pe strada Zona Gării din oraș au verificat în baza de date fix autoturismul care figura ca furat din Reșița!
TEREGOVA – Salvatorii cărășeni au fost chemați să intervină astăzi, în jurul orei 13.40, la un accident rutier produs la Rusca, în comuna Teregova!
CARAŞ-SEVERIN – Cadavre de zimbri în putrefacție, localnici sufocați de miros, care ne-au sesizat situaţia la redacţie, și instituții care nu știu cine răspunde de această situație. Totuşi, factorii de decizie, coordonaţi de prefectul Ioan Dragomir, s-au întâlnit pentru a analiza situaţia destul de gravă!
REȘIȚA – Proiectul Centrului educațional și de evenimente din Reșița concurează, alături de alte 20, pentru un loc în finala Bienalei Naționale de Arhitectură!


