CARAȘ-SEVERIN – În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu, Marius Isac, deputatul social-democrat de Caraș-Severin, spune că doar așa…
CARAŞ-SEVERIN – La Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, 36 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” Câmpina și ai Școlii de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, promoţia Iunie 2025, și-au început activitatea, fiind repartizați pe funcţii!
CARAŞ-SEVERIN – Asta ne propune, în această săptămână, Direcția Județeană de Sănătate Publică, reamintind că sute de boli și multe alte probleme pot fi asociate băuturii în exces!
CARAȘ-SEVERIN – Asociaţia Germană de Cultură și Educaţie a Adulţilor din Reşiţa a marcat evenimentul în cadrul unei serii de activități!
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni au participat zilele trecute la Campionatul Național U17, la Târgu Mureș, unde au obținut cinci medalii:…
BOZOVICI – Silvia Mihalcea, candidat PSD la Camera Deputaților, a declarat asta într-un dialog cu cetățenii din Bozovici!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Campionatul Ligii a IV-a din Caraș-Severin s-a încheiat în mod oficial, iar campionii de la FC Nera Bogodinț au ridicat trofeul mult așteptat!
CARAȘ-SEVERIN – Structurile MAI au dispus măsurile necesare pentru suplimentarea numărului celor prezenți în teren, în minivacanța de Rusalii!
REȘIȚA – Transport Urban anunță reluarea circulației pe traseul 6, pe ruta Reșița Montană – Șură, începând de sâmbătă, 7 iunie 2025. Mijloacele de transport vor circula pe acest traseu în fiecare weekend, pe toată durata verii!
CARANSEBEȘ – Elevii lui Gheorghe Manu s-au reunit luni după-amiază la stadionul din Balta Sărată pentru un prim antrenament de acomodare la efort. N-au fost prezenți chiar toți jucătorii din lot, Mario Longa fiind plecat spre exemplu la Survivor România. Au fost însă pe iarba din Balta aproape toți noii veniți în această pauză de iarnă de la Magica și Armeniș!
REȘIȚA – După transferul mijlocașului Mohammed-Ouadie Salhi, CSM Reșița a mai reușit să achiziționeze un fotbalist care va evolua tot la mijlocul terenului. Andrei-Alexandru Florescu a semnat cu CSM Reșița, mijlocașul jucând ultima dată pentru Dinamo!
CARAȘ-SEVERIN – Creșterea rolului regiunilor de dezvoltare, odată cu reorganizarea administrativă, ar atrage consecințe firești asupra locului de unde vor fi coordonate anumite activități în zonă!
CARAȘ-SEVERIN – Începând din ianuarie 1945, circa 10.000 de germani din Banatul Montan au fost trimiși să muncească, forțat, în minele din Donbas și Munții Ural!
CARAȘ-SEVERIN – Au fost sesizate 23 de infracțiuni, dintre care 11 infracțiuni contra persoanei, 6 contra patrimoniului și 4 infracțiuni rutiere. Toate în minivacanță!
CARAȘ-SEVERIN – Spune deputatul social-democrat de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea, care precizează că documentul ocupă a șasea poziție în lume după acceptarea țării noastre în programul Visa Waiver!
SLATINA-TIMIȘ – „Prioritatea noastră în 2025 rămâne dezvoltarea comunei Slatina-Timiș!“ Asta susține Gheorghe Roma, primarul comunei, după ce a făcut un bilanț detaliat al proiectelor finalizate în 2024 și a prezentat planurile ambițioase pentru anul 2025, subliniind importanța investițiilor pentru dezvoltarea sustenabilă a comunității!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a făcut recent un tur matinal prin cartierele Caransebeșului, care l-a convins în ce zone să se axeze cu lucrările în acest an. Edilul a ajuns la concluzia că cel mai puțin aspectuos cartier este cartierul Nord (Țiglărie), chiar dacă acolo și anul trecut s-au investit bani din bugetul local sau fonduri europene!
REȘIȚA – Fotbaliștii de la CSM Reșița se vor mai pregăti încă o săptămână la baza sportivă din Valea Domanului, vor juca un amical pe 1 februarie cu Timișul Șag, iar apoi se vor deplasa în cantonamentul din Antalya! În stagiul de pregătire din Turcia, elevii lui Flavius Stoican vor disputa patru amicale, iar printre echipele pe care le vor întâlni se regăsește Sheriff Tiraspol (Republica Moldova), o formație care este prezentă an de an în cupele europene!
REȘIȚA – Cupa Unirii la șah s-a desfășurat vineri, 24 ianuarie, reunind la start 37 de jucători! La finalul rundelor, competiția a fost câștigată de jucătorul Alexandru David Korcsek, urmat de Mihai Bolintiș și Horia Irimia, toți cu câte 5,5 puncte, ordinea în clasament fiind stabilită de criteriile de departajare!





