REȘIȚA – Handbaliștii reșițeni au suferit duminică, 2 martie, o înfrângere la limită cu CSO Teutonii Ghimbav. Gazdele au câștigat…
CARAȘ-SEVERIN – Weekendul trecut, polițiștii rutieri au reușit să surprindă în trafic doi conducători de vehicule fără permis, dar sub influența alcoolului. Unul dintre ei conducea un vehicul neînmatriculat. Ambii au fost reținuți!
REȘIȚA – Etapa a IV-a din Campionatul Național de Viteză în Coastă – Memorialul ”Werner Hirschvogel” a avut loc în weekend! 74 de piloți, printre care și mulți reșițeni, s-au luptat cu timpii și căldura extremă de pe traseul de 4,75 km din Valea Domanului!
CARAȘ-SEVERIN – Reprezentantul Guvernului în teritoriu a ținut să fie prezent la ultima ședință ordinară a Consiliului Județean, de anul acesta. Așa cum mărturisește, din câte își amintește, nu a mai participat înainte decât la una sau două ședințe, dar acum, dacă tot s-a întâlnit pe holuri cu aleșii județului, primind colindătorii, nu putea să lipsească de la activități!
CARAŞ-SEVERIN – 1000 de abonamente early-bird pentru ediţia cu numărul 29 a Gărâna Jazz Festival au fost deja puse în…
TICVANIU MARE – Zilele trecute, la Ticvaniu Mare, într-un cadru festiv, au fost celebrate trei secole de excelență educațională și dedicare față de comunitate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Incendiile produse săptămâna aceasta au afectat bunuri de tot felul. Focul pus la o miriște a ars parțial și o cultură de orz!
CARAȘ-SEVERIN – În Caraș-Severin, înainte de contestații, cea mai mare medie la examenul de Evaluare Națională este de 9,92 și a fost obținută de doi elevi de la Școala Gimnazială Nr. 7 din Reșița. Cea mai mică notă este însă de 1,00!
CARAȘ-SEVERIN – Aţi crezut că aţi scăpat de noi? Nu. Doar că sunt momente în care pamfletul nu îşi are locul sau inspiraţia ne mai și ocoleşte. Însă, zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Vrem să le luaţi cu atare, iar dacă vă supăraţi este problema voastră. Noi vi le oferim pentru că le ştim şi le scriem pentru că putem! Trataţi-le ca atare, fiţi bucuroşi că nu le facem articole, iar dacă nu vă amuză sau dacă nu le înţelegeţi, nu le mai citiţi!
CARAȘ-SEVERIN – Voleibalistul originar din Oțelu Roșu a fost considerat cel mai bun libero din prima ligă de volei după 22 de etape. În vârstă de 29 de ani, Sergio Diaconescu joacă din acest sezon pentru Dinamo București, liderul Diviziei A1!
REȘIȚA – În cadrul conferinței de presă ce a avut loc după ceremonia de Ziua Protecției Civile, Ioan Popa, primarul municipiului, a anunțat că odată cu achiziția celor două vile istorice, Vila Veche și Vila Roșie, municipalitatea a preluat și un adăpost de protecție civilă, cunoscut la UCMR sub numele de ALA (apărare locală antiaeriană)!
CARAȘ-SEVERIN – A subliniat deputatul social-democrat Silvia Mihalcea, în urma dezbaterii moțiunii de cenzură!
CARAŞ-SEVERIN – Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât cu unanimitate înaintarea spre Preşedintele României a propunerii pentru eliberarea din funcţie, prin pensionare, a judecătorului Rustin Ciasc, preşedintele Secţiei penale din cadrul Tribunalului Caraş-Severin!
CICLOVA ROMÂNĂ – Asta spune Cătălin Golu, primarul comunei Ciclova Română, care ne-a oferit o actualizare privind proiectele de infrastructură și dezvoltare din localitate, subliniind că administrația locală a atras fonduri semnificative pentru modernizare!
CARAȘ-SEVERIN – … și alte 40 găsite fără hrană, apă și condiții corespunzătoare!
CARANSEBEȘ – CSM s-a impus categoric, 6-0, în ultimul test dinaintea jocurilor oficiale, în fața celor de la Narcisa Zervești, o echipă încă nesudată, cu mulți jucători noi!
BERZASCA – „Este pentru prima dată când cineva se gândește la acest tip de investiție în Caraș-Severin!“ Asta declară Petru Furdui, primarul comunei Berzasca despre Portul Drencova, situat pe Clisura Dunării, care va fi modernizat și transformat într-un port turistic și de agrement!
REȘIȚA – În debutul ședinței ordinare a Consiliului Județean, din 27 februarie, au depus jurământul cei doi consilieri județeni supleanți pe listele Partidului Social-Democrat, care au fost următorii pe listă – Alexandru Boran și Ionel Dragomir –, înlocuindu-i pe Marius Isac, care și-a dat demisia, și pe Gheorghe Stoichescu, care a decedat. Președintele CJ Silviu Hurduzeu i-a felicitat pe cei doi, constatând că forul județean funcționează acum cu numărul total de aleși, 30 de consilieri, plus președintele CJ.
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 1 martie, de la ora 11, în deplasare, cu AFC Câmpulung Muscel, în etapa a XIX-a a Ligii 2!
