Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CORONINI – Cetatea Ladislau, bijuteria comunei Coronini, a fost recepționată oficial zilele trecute, la finalul unui amplu proiect de consolidare, restaurare și punere în valoare a monumentului istoric. Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Ilie Boboescu, care a oferit detalii despre investiție și despre stadiul proiectelor derulate de administrația locală!

CARAȘ-SEVERIN – Există cărți frumoase. Există cărți educative. Și există acele povești rare care reușesc să combine ambele lumi într-un mod autentic și memorabil. „Codi și comoara curajului” face parte din această categorie specială. Nu este doar o carte pentru copii, ci o experiență emoțională care apropie părinții de cei mici și transformă timpul petrecut împreună într-o adevărată comoară.

CARAȘ-SEVERIN – În pragul sărbătorilor de iarnă, când generozitatea capătă un sens mai profund, fotbaliștii și staff-ul CSM Reșița au demonstrat că spiritul unui club adevărat se vede și dincolo de terenul de joc. Printr-un gest sincer, venit din inimă, reprezentanți ai clubului s-au mobilizat pentru a aduce un strop de bucurie unei familii greu încercate din comuna Ramna, satul Bărbosu!

CARANSEBEȘ – Edilul Caransebeșului s-a referit la mai multe școli și grădinițe modernizate prin fonduri europene, pe care le-a vizitat miercuri, la primele ore ale dimineții, alături de președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, deputatul Marius Isac, inspectorul școlar general Lucian Miclău și viceprimarul Marin Nedelcu!

REȘIȚA – Un tânăr de 18 ani, posesor de permis de conducere din luna mai, a fost implicat într-un accident rutier petrecut în apropiere de Hala Minda! Acesta se afla la volanul unui autoturism marca BMW, iar într-o curbă a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-o casă. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime!