ROMÂNIA. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că a avut o întâlnire cu secretarul general al Organizației pentru…
REȘIȚA – Direcția de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Reșița își reia activitatea cu publicul începând de mâine, odată cu deschiderea atât a casieriilor fizice, cât și a platformelor de plată online! Anunțul a fost făcut de Maria Țugmeanu, șefa instituției, care a precizat că toate sistemele au fost pregătite pentru noul an fiscal!
CARANSEBEȘ – Asta pe lângă eforturile municipalității de a deszăpezi arterele principale și apoi pe cele adiacente. Primăria face apel la simțul civic al locuitorilor și le solicită acestora să-și curețe trotuarele din fața caselor!
CARAȘ-SEVERIN – Acuzațiile cum că toată suflarea unei comunități locale ar avea certificate de handicap, cu excepția unuia singur, a dus la ample căutări prin județ, evidențe și statistici!
CARAȘ-SEVERIN – Peste 60 de înotători au luat startul la ”Traversarea Lacului Văliug” – ediția a XV-a!
CARAȘ-SEVERIN – Despre costurile faraonice ale pistei care se suprapune, pe sute de kilometri, cu traseul de drumeție, fostul șef al județului spune că ele nu trebuie neapărat să însemne asfaltare peste tot, ci toate amenajările necesare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
TURNU RUIENI – În această seară, cu puțin timp în urmă, un incendiu a izbucnit la o locuință din satul Dalci, comuna Turnu Ruieni!
ORAVIȚA – Prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), autoritățile locale au obținut o finanțare nerambursabilă de aproximativ 20 de milioane de euro pentru consolidarea seismică a Spitalului din Oravița – Secția Marila!
REȘIȚA – Chiar fără voturile Opoziției din Consiliul Local Reșița, acestea vor crește substanțial de la 1 ianuarie!
CARAȘ-SEVERIN – În județ, în ultimii 10 ani, numărul persoanelor cu handicap a crescut cu 52%, pe fondul scăderii populației cu 11%!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar și așa, cei 55 de contravenienți pe două roți electrice rămân mult în urma sutelor de pietoni și bicicliști sancționați!
REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au început perfect campionatul Diviziei A, Seria C și au câștigat duminică, 14 septembrie, cu scorul de 37-32 cu Centrul Național Olimpic de Pregătire a Tineretului Bistrița! Antrenorul Cristian Busuioc s-a declarat mulțumit de evoluția elevelor sale, dar a subliniat și aspectele care mai trebuie îmbunătățite!
CARANSEBEȘ – În etapa a doua din Liga a IV-a Caraș-Severin, gugulanii au trecut, cu emoții, de hopul cu Voința Șoșdea, una din revelațiile sezonului trecut!
REȘIȚA – Manifestarea a debutat cu o slujbă religioasă, după care oficialitățile au transmis mesaje de recunoștință și respect pentru pompieri, subliniind rolul lor esențial în protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru posturile de director şi director tehnic al Direcţiei Silvice Caraș-Severin au candidat mai multe persoane. Cu excepţia actualului director interimar, Florin Rădulescu, care nu s-a prezentat la concurs, ceilalți au fost respinşi! Totuși, din surse neoficiale, am aflat că directorul Direcţiei Silvice Judeţene va fi Daniel Poliţă, iar director tehnic Florin Rădulescu!
REŞIŢA – Luni dimineață, la ora 8:21, un pacient de 66 de ani a fost adus în stop cardio-respirator la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate timp de 30 de minute de către echipa medicală, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul la ora 8:50!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre un caz în care omul legii a fost acționat în instanță pentru răsturnarea autospecialei într-un curs de apă!
REȘIȚA – Jandarmii l-au surprins rapid pe bărbatul cu mai multe dosare penale, care era băut, agresiv și pus pe scandal. Pentru că a fost recalcitrant, a fost încătușat și dus la Poliție, încasând și o amendă de 2.500 de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Imagini recente au fost postate pe pagina oficială a companiei care se ocupă cu proiectarea, construcția, instalarea, punerea în funcțiune și testarea instalației de stocare a energiei în baterii de la Iaz!
